fbpx

Review: HUAWEI Watch GT 2 (42 mm). Elegant și feminin.

M-a întrebat o prietenă cu care m-am întâlnit în timp ce testăm HUAWEI Watch GT 2e dacă există un smartwatch „pentru fete” care s-o ajute să-și monitorizeze, în principal, pașii și somnul. I-am zis că da, ba chiar am profitat de ocazie să-i fac niște poze cu HUAWEI Watch GT 2 (42 mm) la mână.

Pe scurt

Versiunea de 42 mm a lui HUAWEI Watch GT 2 se adresează femeilor, iar acest lucru se vede instantaneu sin aspectul general al ceasului. Pentru că nu e vorba doar de 4 mm mai puțin, ceea ce face ca ceasul să arate mai bine pe o încheietură mai fină, ci și de un cadran și o curea aparte.

Pe larg

De fapt, HUAWEI Watch GT 2 de 42 mm are trei variante: Sport, Clasic și Elegant. Cel din fotografie este modelul Sport, cu cadran Champagne Gold și curea Frosty White, și e, cu certitudine un ceas de damă. Aș spune însă că versiunea sportivă a ceasului e mai degrabă unisex, sunt și destui bărbați care vor un cadran de dimensiuni mai mici.

pastedGraphic_1.png

Față de versiunea de 46 de mm, diferența vizibilă imediat este dispariția ramei pe care sunt marcate orele, ceea ce face ceasul mai elegant și, în același timp, păstrează ecranul AMOLED are 1,2 inch, cu o rezoluție de 390 x 390 pixels, la niște dimensiuni relativ similare.

Și din grosime, ceasul mai pierde 0,7 mm, ceea ce-l face mai fin. Iar faptul că geamul este ușor rotunjit spre margini, la îmbinarea cu carcasa metalică, ajută să-l percepi mai subțire. 

Funcționalitățile sunt, în mare, similare pe cele două modele HUAWEI Watch GT 2: de la monitorizarea activităților fizice la cea a ritmului cardiac, măsurarea pașilor, distanței parcurse și a caloriilor arse, funcții de barometru, compas, notificări, muzică (pe care o poți stoca pe ceas, până la 500  de melodii), detalii despre vreme, măsurarea stresului și exerciții de respirație.

pastedGraphic_2.png

Ceasul are o serie de workouturi de bază, ca alergare, înot, triatlon, trail running etc. și  posibilitatea de a monitoriza și alte sporturi. 

Comparativ cu HUAWEI Watch GT 2e, însă, nu are cele 85 de sporturi suplimentare pe care cei sau cele care le practică le pot monitoriza, ceea ce ar putea le determina pe cele pasionate de sport să se orienteze spre acea variantă. Am pus ceasurile unul lângă altul, pentru a vedea diferența de dimensiuni. 

pastedGraphic_3.png

În ciuda faptului că diametrul lui Watch GT 2e cu 4 mm mai mare, aspectul mai compact al noului ceas orientat spre sport, ajutat și de felul în care se îmbină cureaua cu cadranul și de butoanele mai puțin ieșite în evidență, face ca diferența să nu mai fie atât de evidentă.

Alte lucruri notabile

Revenind la Watch GT 2 (42 mm), măsurarea calității somnului (cu note date, în funcție de durata totală și cea a ciclurilor de somn) este de asemenea o funcție importantă, la fel și funcția SpO2, care măsoară saturația de oxigen în sânge. 

În plus, ceasul are și o funcție de monitorizare a ciclului menstrual. 

Reducerea dimensiunilor ceasului face ca durata de viață a bateriei să fie mai redusă, dar chiar și așa funcționează 7 zile între încărcări, dacă nu este activat GPS-ul sau nu funcționează muzica. Și funcția Always On Display consumă bateria ceva mai repede. Dar chiar și presupunând un antrenament continuu, cu GPS și monitorizarea pulsului, bateria ține 15 ore.

Ceasul are sistemul de operare Lite OS și folosește aplicația Huawei Health pe telefon. Datele pot fi trimise și către Google Fit și MyFitnessPal. 

Ce este în cutie

Cutia conține ceasul, cablu USB-to-USB-C, soclul magnetic pentru încărcare și un ghid de utilizare.

pastedGraphic_4.png

Specificații

Dimensiuni:53 x 46,8 x 10,8 mm
Greutate:43 g (fără curea)
Ecran:AMOLED HD, 1,2 inch
Rezoluție: 390 x 390
Procesor:Kirin A1
Memorie RAM:16 MB
Spațiu de stocare:4 GB
Baterie:215 mAh
Rezistență la apă:5 ATM
Senzori:Accelerometru, Geo-magnetic, Giroscop, GPS, Puls, SpO2, VO2Max

Preț            

999 lei, emag.ro