fbpx

SFWD >>> Noutăți Apple la WWDC, WitcherCon

Noile sisteme de operare Apple promit mai mult privacy și mai multe motive să păstreze utilizatorii într-un singur ecosistem.

Ce s-a anunțat la WWDC 2021?

Conferința dezvoltatorilor Apple a avut loc între 9 și 11 iunie, ocazie cu care s-au făcut o serie de anunțuri interesante, evident, pe partea de software. Iată câteva idei, pe scurt:

iOS 15, sistemul de operare al telefoanelor Apple, va veni (în septembrie), pe toate telefoanele de la iPhone 6 în sus, cu o serie de noutăți interesante, dintre care nighttime-ul pentru Maps e cel mai puțin relevant. 

FaceTime va primi o serie de îmbunătățiri, în special posibilitatea de a creea Meetings – va fi ca un fel de Zoom exclusiv, doar pentru posesorii de Apple. SharePlay e o funcție interesantă, prin care poți transmite în fereasta FaceTime, chestii din alte aplicații, precum muzică sau clipuri. 

Focus e o funcționalitate prin care poți personaliza telefonul în funcție de momentul în care e folosit: la job, pentru entertainment sau când te odihnești. 

Wallet-ul va permite introducerea actelor, precum buletinul sau carnetul de conducere, dar pentru asta trebuie să fie deschise și autoritățile, n-o să funcționeze peste tot.

S-a anunțat și iPadOS 15, watchOS 8 și tvOS 15 (Apple mai trebuie să lucreze la numerotare), sistemele de operare pentru tablete, ceasuri și Apple TV, dar mai ales cel pentruu computere, macOS Monterey, a cărui cea mai cool funcționalitate va fi Universal Control, posibilitatea de a folosi tastatura și trackpad-ul sau mouse-ul unui computer Apple pentru a controla și o tabletă sau telefonul și pentru a muta fișiere cu drag and drop. Safari va primi un resign radical, iar Mac-urile mai noi (post 2018) vor putea folosi AirPlay pentru a trimite conținutul ecranului pe alt device Apple. Pe de altă parte, Apple a anunțat că o parte dintre noutățile sistemului de operare nu vor funcționa pe computerele cu chip Intel, ci doar pe cele cu noul lor procesor, M1.

O altă știre interesantă: utilizatorii Health vor putea să-și share-uiască datele cu membrii familiei.

iCloud se rebranduiește în iCloud+ și primește un soi de VPN (deși nu e numit așa) și posibilitatea de a creea e-mail-uri alternative cu funcția “Hide My Email” (utile pentru abonarea la newslettere). 

Ce s-a mai întâmplat în ultima vreme?

A avut loc E3, cea mai mare conferință de gaming. Nu e chiar zona mea de interes, dar va scrie colegul meu de la Mindcraft Stories, Ionuț Preda, un text despre asta (în această miercuri).

Google a lansat Travel Insight, un instrument care încearcă să ajute industria ospitalității să navigheze prin lumea post-pandemică, oferind date despre destinațiile căutate de turiști. De exemplu, în ultima lună, România a fost căutată de germani (iar în weekend de austrieci și macedoneni, dar nu-i nevoie de Google pentru ultima informație). Românii s-au interesat de Grecia, Bulgaria și Turcia.

Netflix și CD Project Red au anunțat un WitcherCon online, pe 9 iunie, un fel de Comic Con lite, doar pentru fanii The Witcher, pe YouTube și Twitch.

După Barcelona, între 28 iunie și 1 iulie, un eveniment MWC (Mobile World Congress) se va desfășura cu public și la Los Angeles, între 26 și 28 octombrie.

Samsung a anunțat că a realizat primul senzor foto de 0,64 micrometri (μm)-pixel, Samsung ISOCELL JN1 de 50 MP, ceea ce înseamnă sisteme de camere mai compacte și mai subțiri pe telefoanele viitorului.

EA Sport a făcut disponibil, dar doar săptămâna trecută, un Featured Squad realizat de Gheorghe Hagi în FIFA 21 Ultimate Team Squad Battles. Echipa lui Hagi: Manuel Neuer; Trent Alexander-Arnold, Virgil Van Dijk, Sergio Ramos, Jordi Alba; Sergio Busquets, Luka Modric, Kevin De Bruyne; Lionel Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar Jr.

Ce gadgeturi noi s-au lansat?

Sony Airpeak S1, drona pe care poți monta o cameră full frame anunțată la CES, va fi disponibilă în curând și va costa 9.000 de dolari.

Telefonul OnePlus Nord CE 5G (Core Edition) propune un sistem triplu de camere de 64 MP, un ecran AMOLED de 90Hz, un procesor Snapdragon 750G 5G și încărcare Warp Charge 30T Plus.

Harman Audio a lansat șapte produse noi pe piața locală: JBL Charge 5, JBL Live 460NC, JBL Live 660NC, JBL LIVE PRO +, JBL TOUR ONE, JBL Wave 100TWS și Harman Kardon Onyx Studio 7. În plus, s-a anunțat că DJ-ul și producătorul Martin Garrix este noul ambasador global JBL. Dacă tot e Euro 2020 peste tot, telefonul Vivo X60 Pro (care se laudă cu o cameră de tip gimball), e disponibil în România, la 3.499,99 lei.