Varianta de top a telefonului mid-range Oppo asociat cu Liga Campionilor, Reno 8 Pro aduce la un loc beneficiile Android cu o estetică apropiată de cea a unui iPhone. „Ambele lumi” din titlu se referă însă și la faptul că aduce unele beneficii de flagship într-o zonă mai accesibilă de preț.
Pe scurt
Cu un ecran de calitate, baterie bună, un procesor rapid și un sistem de camere ce folosește noul procesor neural al companiei, Oppo Reno 8 Pro oferă cam tot ce ai putea aștepta de la un telefon din zona sa de preț. Accentul pus pe performanță (cu compromisurile de rigoare) îl face să concureze chiar cu flagship-urile entry level, ca un Galaxy S22.
L-am folosit timp de zece zile ca telefon principal.
Pe larg
Am sentimente mixte despre designul lui Oppo Reno 8 Pro. Am folosit varianta testată de mine fără husă și trebuie să spun că designul cu ecran și spate plat inspirat de estetica Apple, e plăcut și modern. Probabil că marginea metalică și grosimea de 7,6 mm (un iPhone 13 are 7,65 mm, o diferență insesizabilă) sunt lucrurile care atrag comparația.
Pe de altă parte, zona ieșită în evidență care conține sistemul de camere amintește de stilul Samsung, cu camerele ce se aseamănă cu cele de pe Ultra și este un pic cam prea mare.
Însă ecranul plat are și micile sale dezavantaje, unul fiind că simți mai mereu folia de protecție atunci când faci un swipe din lateral, o metodă de navigare pe care o folosesc mereu.

Oppo a optat să producă telefonul în două variante de culoare, negru și verde, numite oficial Glazed Black și Glazed Green. Verdele e foarte discret, un vernil ou de rață, și este culoarea telefonului pe care l-am testat. Faptul că spatele de sticlă are un efect de „glazing” ajută să nu iasă atât de mult în evidență amprentele.
O altă opțiune de design, amplasarea butoanelor de volum pot partea stângă e destul de neobișnuită – cel puțin pentru mine –, dar se dovedește utilă când vrei să faci o captură de ecran (volum down + power). Va trebui însă să folosești ambele mâini.

Telefonul e destul de mare și face utilizarea cu o mână neprietenoasă, mai ales dacă vrei să accesezi, de exemplu, setările – cel puțin pentru un stângaci, ca mine.
Trecând la specificații, ecranul AMOLED de 6,7 inchi, cu rezoluție de 2412 × 1080 inchi, este cu un atu pe care-l observi imediat. Rata de refresh superioară (variabilă până la 120 Hz) îl face să se miște ușor și să fie foarte responsiv. Interesant este că ecranul e Gorilla Glass 5, o variantă mai veche – probabil unul din compromisurile de producție făcute pentru a face telefonul mai rapid.
Senzorul de amprentă e amplasat sub ecran și funcționează cât se poate de OK.
Procesorul MediaTek Dimensity 8100-Max Octa-core este cu siguranță o alegere interesantă într-o lume dominată de Snapdragon. Unele teste susțin că ar fi mai bn decât echivalentul 870 de la concurență, ceea ce-l plasează în zona superioară a chipurilor mid-range.
Mai e interesant e combinarea chipului cu procesorul neural Mari Silicon X, pe care Oppo l-a lansat anul trecut pe Find X 5, și care e folosit pentru procesarea de imagini.
Telefonul are conectivitate 5G, informație evidentă încă de pe cutie.
O funcție interesantă este memoria extinsă. Celor 8 GB de memorie (pe modelul testat, pentru că există și varianta cu 12 GB) li se poate adăuga 2, 3 sau 5 GB, dacă există suficient spațiu de stocare (necesită o repornire a telefonului la orice modificare). Telefonul are activată din start versiunea de 3 GB.
Spațiul de stocare e de 256 GB, poate neașteptat la un mid-range, deci poți activa funcția de mai sus fără griji că n-o să i loc de imagini și filme.
Bateria e mare (4500 mAh) și ține lejer o zi, chiar și în condiții de utilizare intensă (cu multe poze și clipuri video). Interesant este că specificațiile vorbesc de două baterii de 2250 mAh, ceea ce te face să întrebi cum sunt amplasate componentele în interior.
Încărcarea rapidă de 80 W ajută foarte mult, dar asta vine și cu observația că încărcătorul trebuie să fie ceva mai masiv pentru a asigura o asemenea putere. Telefonul are și o funcție de protecție care are grijă să oprească încărcarea peste noapte ca să nu uzeze bateria prea repede. În schimb, nu există încărcare wireless.
Lipsa unei mufe jack trebuie semnalată doar așa, pentru că mai sunt unii care așteaptă una în 2022 (nu-i cazul). Că veni vorba, fiindcă folosesc căști Bluetooth, am remarcat cu plăcere că acesta nu se oprește atunci când treci telefonul în mod avion, deci nici căștile nu se deconectează.
La nivel de software, Android 12 și ColorOS 12.1 se combină foarte bine. Mi s-au părut interesante ușurința cu care poți avea un split screen (swipe vertical cu trei degete), iar sidebar-ul lateral, pe care-l găsești și la alte telefoane, este mereu util pentru a accesa rapid unele aplicații sau funcții (de exemplu, pentru o captură de ecran).

Sistemul de camere
Sistemul de camere iese in evidență prin cele două camere principale (wide și ultrawide) care par foarte mari. La o privire mai atentă, lentilele sunt foarte mici, restul spațiului fiind folosit de o zonă neagră, în trepte, care nu pot veni decât că ajută la limitarea reflexiilor.
Senzorul principal e un Sony IMX766 de 50 MP, luminos, f1/8, ceea ce cu siguranță ajută la fotografiile de noapte. Cel ultrawide este de 8 MP (f2.2), iar telefonul mai are o cameră macro de 2 MP (f2.4), aș spune că relativ inutilă (va trebui să cauți funcția în setările aplicației de cameră, dacă vrei să o folosești).
Camera de selfie are 32 MP (f 2.4) și este amplasată într-un punch hole în mijlocul părții superioare a ecranului.
Fotografiile făcute de telefon sunt bune, dar trebuie spus că nu ies în evidență față de cele făcute de telefoane similare. AI-ul pare a ajuta mai mult la fotografiile de noapte (și mai ales la videoul 4K în condiții de lumină proastă), iar macroul ar fi putut foarte bine să fie înlocuit cu o cameră cu zoom. Sau chiar eliminat de tot, deși poate că în condițiile astea telefonul ar fi semănat prea mult cu un S22.
Pentru zona de video, poți înregistra 4K la 30fps sau 1080p la 60fps.
Iată o serie de sampleuri:









Ce e în cutie
Telefonul, încărcător, cablu USB-to-USB-C
Specificații
Dimensiuni: | 161,2 x 74,2 x 7,3 mm |
Greutate: | 183 g |
Procesor: | MediaTek Dimensity 8100-Max (5 nm) GPU: Mali-G610 MC6 NPU: MariSilicon X |
Memorie: | 256 GB 8 GB (sau 12 GB) RAM |
Ecran: | AMOLED 6,7″ Rezoluție: 1080 x 2412 Rată de refresh: 120 Hz |
Baterie: | 4500 mAh Încărcare rapidă 80 W |
Sistem de camere: | Wide, 50 MP, f/1.8 Ultrawide, 8MP, f2.2 Macro, 2 MP, f/2.4 |
Camera de selfie: | 32 MP, f/2.4 |
Sistem de operare: | Android 12, Color OS 12.1 |
Preț
3.999,99 lei, emag.ro