fbpx

Review: Motorola One Vision. Un midrange pentru fotografi.

Poate nu s-a lipit de mine vreunul, dar până acum telefoanele din zona midrange cu care am avut ocazia să mă joc sufereau la un capitol: fotografia. Altfel, să fim serioși, îți faci treaba cu ele, la nivel de hardware e ca și cum ai avea un telefon vechi de 1-2 ani, dar fără probleme cu bateria.

Ei bine, Motrorola One Vision a rezolvat și problema fotografiilor.

Am utilizat telefonul pentru o săptămână, folosindu-l ca telefon principal (apoi am fost plecat la TIFF, și la Pelicam, și la Botooșani și abia acum am apucat să scriu review-ul).

Pe scurt

Motorola One Vision s-a dovedit a fi un telefon elegant și ușor de mânuit, cu performanțe neașteptate în zona fotografiei, inclusiv noaptea.

Plusurile

>>> Ai zice că e ușor să faci ca un telefon să arate bine, cu atâția designeri în lume, dar uite că nu-i așa. Cu One Vision însă, Motorola a nimerit-o. Telefonul e elegant, pur și simplu, deși are un frame din plastic, nu din metal. Însă cele două opțiuni de culori disponibile pentru spatele din sticlă și faptul că au ales să se joace cu nuanțele și gradientele îl fac să arate foarte bine.

>>> La pachet cu asta vine și amplasarea camerelor, atât cele două din spate, cât și camera frontală, care preia ideea inserării în ecran, într-un cerculeț (hole-punch), de la Samsung.

>>> Și procesorul, un Exynos 9609 de 2,2 MHz, e împrumutat tot de la smasung, fiind unul dintre primele telefoane de la altă companie cu un asemenea procesor.

>>> Ecranul are formatul 21:9. Mi s-a părut curios când l-am văzut prima dată la un Sony Xperia 10, dar întcep tot mai mult să cred că e o idee bună, și pentru că ai nevoie mai des de spațiu vertical decât orizontal, și pentru că asta face ca telefonul să fie mult mai ușor de mânuit.

>>> Telefonul e în programul Andorid One, ceea ce face ca sistemul de operare să fie cel mai recent, fără prea multe adaosuri suplimentare. Iar faptul că peste asta Moto a venit cu gesturile lor, pe care le-am lăudat și când am testat G7 Power, nu poate decât să mă bucure.

Serios, de ce nu s-a gândit altcineva să scutruri de două ori telefonul ca să porneși lanterna? Cine vrea să piardă vremea cu meniurile când e întuneric beznă?

>>> Producătorii nu s-au zgârcit la memorie (4 GB) și spațiu de stocare (120 GB), plus că-i poți pune și nano-SIM.

>>> Are mufă jack.

>>> E rezistent la splash-uri, nu l-așc testa în cadă.

Alte lucruri notabile

>>> Ecranul e un LCD, ceea ce înseamnă că filmele văzute pe el (doar e 21:9) nu vor avea contrastul unui OLED. Cum o să le vezi cel mai probabil în tren sau avion, nu prea contează asta.

>>> Cititorul de amprentă e amplasat în spate.

Minusurile

>>> Bateria are 3.500 mAh, în epoca telefoanelor ce trec de 4.000, dar asta nu înseamnă că nu te ține o întreagă zi de utlizare normală.

>>> Nu are wireless charging.

Camera

>>> Camera principală are 48 MP, dar folosește câte 4 pixeli pentru a genera o fotografie de o calitate mai bună de (matematica din școală ajută aici) 12 MP. E ceva similar cu ce face P30-ul de la Huawei.

>>> E însoțită de o cameră de 5 MP folosită pentru adâncimea imaginii și de o cameră frontală generoasă de 25 MP.

>>> Cel mai suprinzător e Night Mode-ul, care e cât se poate de reușit, mai ales că pare as fi cerința principală a utilizatorilor la telefoanele produse în 2019.

>>> Programul folosit de cameră vine cu tto fell-ul de gimmick-uri interesante. M-am jucat cu Spot Color, nu că ar fi ceva nou, dar e simplu și fun, iar alte telefoane mai titrate nu o au.

>>> GIF-urile pe care le face funcția Cinemagraph, în care poți selecta zonele active, te lasă să fii creativ.

>>> De asemenea, în condițiile în care subiectul este în mișcare, aplicația activează Motion Photos, salvând practic un scurt filmuleț MP4 în imagine (o chestie pe care o mai găsești la Samsung sua Pixel), doar că nu pot să vă arăt asta, fiindcă online-ul nu știe încă cum să se descurce cu genul acesta de JPG-uri, le poți vedea doar nî Google Photos.

Ce e în cutie

Un încărcător rapid (15 W), cablu cu mufă USB, căști.

Specificații

Dimensiuni160.1 x 71.2 x 8.7 mm
Greutate180 g
EcranLTPS IPS LCD, 16 mil. culori
6,3 inchi, 1080 x 2520 pixeli, 21:9
ProcesorExynos 9609
Memorie128 GB, 4 GB RAM
microSD, până la 1 TB
Cameră foto48 MP, f/1.7, (wide)
5 MP, f/2.2
video: 2160p@30fps, 1080p@30/60fps
Selfie camera25 MP, f/2.0
video: 1080p@30fps
Senzoricititor amprentă (spate), accelerometru, giroscop, proximitate, compas
Baterie Li-Po 3500 mAh
Fast charging 15W

Preț

1.299 lei, altex.ro >>>

Nu vă mai panicați cu 5G-ul

A început lumea să pună botul la tot felul de articole panicoase despre efectele 5G-ului asupra oamenilor, cum o să facem cu toții cancer și alte chestii de la radiații și alte povești similare, în general transmise de vuvuzele ale rușilor și de oameni care nu înțeleg cum funcționează lumea. Așa că e cazul să explic, pe scurt, cum stă treaba.

Totul e undă electromagnetică

“Electromagnetic spectrum”by Allen Gathman is licensed under CC BY-NC-SA 2.0

Radioul – undă, Wi-Fi-ul – undă, 4G – undă, lumina – undă, infraroșiile și ultravioletele – undă, razele X – undă. Diferă lungimea undei și energia pe care aceasta o propagă.

Lungimea undei variază de la mărimea universului până la dimensiuni subatomice (adică constanta lui Plank, cea mai mică dimensiune posibilă), însă undele “comune” au lungimi cuprinse între 100.000 km și 1 pm.

Frecvența, măsurată în herzi, îți spune câte unde trec, într-o secundă, printr-un anumit punct. Cu cât lungimea de undă e mai mică, cu atât frecvența crește. Zona care ne interesează pe noi este cea dintre 3 kHz și 300 GHz, unde să găsesc undele radio și microundele (adică cele cu lungimea de undă cuprinsă între 1 m și 1 mm), care se situează sub zona undelor infraroșii.

Undele periculoase, adică cele ionizante, care pot produce schimbări la nivel atomic și molecular încep de pe la 10 nm, în zona extremă a radiațiilor ultraviolete, adică la partea opusă a spectrului luminos față de micorunde și undele radio.

Ca ideei, dimensiunea unei celule umane tipice e undeva în zona 100 µm, adică undele radio sunt mai mari decât celulele și imense în raport cu atomii care le compun.

5G nu e o frecvență anume

5G e mai degrabă o denumire comercială, în fapt e un spectru întreg de frecvențe care sunt folosite în această tehnologie. Ideea e că, cu cât frecvența e mai mare, poți transmite pe distanțe mai scurte. În schimb, în timp ce frecvențele mai joase sunt folosite pentru tot felul de chestii, ai unele libere pentru noua tehnologie unde poți elibera un spectru mai mare de frecvențe, ceea ce înseamnă mai multe date, viteze mai mari și mai multe dispozitive care pot funcționa în paralel.

În Europa, frecvențele care vor fi utilizate pentru 5G sunt cele din zona 700 MHz (694-790 MHz), 3,6 GHz (3,4-3,8 GHz) și 26 GHz (24,25-27,5 GHz), la care se adaugă o parte din frecvențele deja utilizate pentru telefonia mobilă.

Mai ușor de înțeles:

  • 700 MHz e din zona UHF (ultra-high frequencies) care este folosită pentru televiziunea terestră;
  • 3,6 GHz și 26 GHz sunt zona SHF (super high frequencies). Datorită lungimii de undă mai scurte, sunt excelente pentru trasmiterea direcționată datelor și sunt folosite în trasmisiile prin satelit, radare, Wi-Fi.

De ce se folosesc mai multe frecvențe? Cele de 700 MHz sunt pentru zonele în care ai nevoie să ajungi la distanțe mai mari, în afara localităților, chiar dacă vor scădea vitezele. La 3,6 GHz ai un echilibru mai bun între viteză și distanță, în timp ce la frecvențe mai mari poți obține viteze mari, dar ai nevoie de multe emițătoare, fiindcă semnalul se disipează mai repede – acestea ar trebui folosite în zonele foarte aglomerate.

Bun, bun, dar microundele…

Cuptoarele cu microunde folosesc o frecvență de 2,450 MHz, ceea ce, după cum poți observa, e în aceeași zonă cu Wi-Fi-ul și de aici și panica.

“Micorundele încălzesc mâncarea, ne vor prăji și pe noi”, zic unii.

“”by tanjila is licensed under CC BY 2.0

Ceea ce nu-i așa, dintr-un motiv foarte simplu: putere și țintă. Cuptorul cu microunde folosește, practic, aceeași frecvență cu Wi-Fi-ul, care e de ani de zile pe piață, doar că la o putere de 1.000 W, într-un spațiu închis, direcționat spre centru cuptorului, care funcționează (aproape) ca o cușcă Faraday, în care semnalul se lovește de pereți și se întoarce către mâncare și încălzește moleculele (undele electromagnetice le fac să se afgite și de aici încălzirea). Chiar și așa, ai nevoie de câteva minute și de acea farfurie rotativă, pentru că nu toate zonele se încălzesc la fel, iar undele nu pătrund decât circa î cm în mâncare.

Un router Wi-Fi dezvoltă o putere de 100 mW, adică de 10.000 mai puțin, și trimite semnalul în toate direcțiile, ori corpul uman are capacitatea de a respinge o asemenea cantitate de unde lectromagnetice.

5G-ul va folosi frecvențe din aceeași zonă, iar puterea folosită în trasmisii va fi din zona Wi-Fi-ului, foarte mică (de aici și necesitatea creșterii densității stațiilor), și transmisia nu va fi unidirecțională din motive evidente.

Bine, bine, dar Active Denial Systems?

Unii au comparat 5G-ul cu Active Denial Systems, folosit de militari pentru împrăștierea mulțimilor. Ce e ADS? Practic, sistemul direcționează o undă electromagnetică de mare putere, la o frecvență de 90 GHz, poreclită și “heat ray”, care încălzește piele țintei și-i dă o senzație de arsură – convingând-o astfel să părăsească zona.

5G folosește, din nou, puteri considerabil mai mici, cu totul alte frecvențe și nu direcționează semnalul spre un singur punct.

Ok, dar prognoza vremii?

Ei bine, aici e ceva. Anumiți sateliți metereologici folosesc frecvența de undă emisă de moleculele de apă – pentru că între acestea și sol are loc un schimb permanent de unde radio –, pentru a determina unde se produc acumulări în atmosferă, ceea ce ajută la prognoze mai exacte (dacă așa ceva există). Frecvența măsurată este de 23,8 Ghz.

Or 5G-ul începe de la 24,25 GHz, ceea ce destul de aproape de frecvența măsurată de sateliți. Teoretic, n-ar trebui să fie o problemă, însă niciun emițător nu folosește exclusiv frecvența pentru care e creat, există emisii, mai slabe, și în frecvențele alăturate (ca o curbă de osciloscop). Emițătoarele ai stabilite niște limite de bandă în care pot să emită unde (limitele sunt mai laxe în SUA, mai drastice la noi) și n-ar trebui să ajungă până la 23,8 GHz, dar momentan nu e clar dacă se va și întâmpla asta, iar dacă ajung ar putea afecta prognozele.

Și nu e neapărat o problemă dacă nu știi că plouă peste 3 zile, dar poate fi o problemă dacă se află de un nou uragan cu câteva ore înainte de formarea lui, în loc de câteva zile.

Deci, dacă ar trebui să te îngrijoreze ceva, asta ar fi, doar că și acest lucru e rezolvabil mutând frecvența puțin mai sus sau limitând mai drastic zona în care pot emite suplimentar stațiile 5G.

Ne liniștește oricum guvernul

În România, deși toți jucătorii de pe piață așteaptă 5G-ul și au făcut chiar teste de funcționare, avem o mică problemă: nu au fost alocate frecvențele pentru fiecare operator în parte (nu cred că mai e nevoie să explic că acestea nu pot fi aceleași).

Operatorii pot folosi doar frecvențele pe care le au deja alocate, însă, din cauza modului în care se face calculul, din cauza “ordonanței lăcomiei” dată în iarna trecută, sumele care ar trebui plătite pentru frecvențele noi sunt exorbitante și, practic, potențialele licitații sunt blocate.

Vei obeserva aici (>>>) că benzile de frecvență care ar trebui licitate de ANCOM sunt un pic mai multe decât cele de care vorbeam mai sus, pentru că se discută și despre prelungirea sau eventuala schimbare a celor care folosesc benzile deja ultilizate pentru 2G, 3G sau 4G.

Nu prea e clar când va avea loc noua licitație, dar pare a fi împinsă spre finalul anului, ceea ce nu-i o veselie pentru nimeni, dacă nu-i luăm în calcul pe tipii care suferă de paranoia cu microundele.

Review: Huawei Watch GT, Active Edition. 14 zile, dacă nu-l alergi.

Watch GT a fost lansat anul trecut, edițiile Sport și Clasic, iar în primăvară, o dată cu noul P30, Huawei a adăugat versiunile Active și Elegant.

Am testat ceasul vreme de aproape două luni.

Pe scurt

Arată ca un ceas clasic, bateria pare a ține o veșnicie, dar e mai degrabă o brățară de fitness decât un smartwatch. Ceea ce e aprope perfect, la modul în care-l folosesc.

Plusurile

>>> De departe, bateria care ține două săptămâni e cel mai mare avantaj al ceasului, Efectiv, uitam să-l încarc. Momentul ăla în care te uiți și zici “A, e ok, mai are 12%” este o premieră. Evident, consumul crește substanțial dacă folosești des GPS-ul, dar n-o să te lase în drum în mijlocul zilei.

>>> Carcasa de 46 mm și finisajele îl fac să pară un ceas clasic, mai ales că carcasa e din oțel și cadranul este ceramic (Versiunea Elegant are o carcasă de 42 mm, dar ține doar 7 zile). Cureaua este din plastic (fluoroelastomer), ceea ce e normal pentru un ceas sport.

Gama Watch GT

>>> Monitorizează cele trei lucruri care mă interesează: somnul, activitatea fizică și ritmul cardiac.

>>> Folosește GPS, GLONASS și GALILEO, în cazul în care vrei să-ți monitorizezi traseele, atunci când practici un sport. (Presupun că Trump va fi șocat când va afla că nu poate limita accesul Huawei la GPS.)

>>> Nu poți instala aplicații suplimentare pe el. O trec la plus pentru că anii de utilizare de smartwatch-uri m-au făcut să-mi dau seama că, pentru mine, erau mai degrabă notification centers.

>>> Monitorizează principalele activități fizice pe care le practică amatorii (inclusiv triatlonul) și are și opțiunea de coaching.

>> Poți accesa rapid starea vremii și poți să-ți cauți telefonul.

Alte lucruri notabile

>>> Ceasul funcționează cu aplicația Health de la Huawei, unde, ca în toate aplicațiile de gen, ai un istoric al informațiilor monitorizate.

>>> Ecranul are 1.39 inch, e AMOLED și are o rezoluție de 454×454 pixeli.

Minusurile

>>> Nu are conectivitate Wi-Fi și NFC. Ar fi fost mișto să poți plăti cu el. E dsrpet că alte ceasuri au asta, dar nu o poți folosi în România sau o poți folosi doar cu anumite bănci (altele decât alea la care ai card), deci nu-i mare pierdere.

>>> Nu are spațiu de stocare, ceea ce înseamnă că nu poți să pui muzică pe el. Însă puține ceasuri îți oferă opțiunea asta.

>>> E mai greu decât alte ceasuri care fac lucruri similare.

Ce e în cutie

>>> Ceasul, suportul magnetic pentru încărcare, cablu USB Type-C.

Tehnicalități

Dimensiuni:46.5 mm x 46.5 mm x 10.6 mm
Greutate:46 g (fără curea)
Culori:Black Stainless Steel, Stainless Steel, Titanium Grey Stainless Steel  
Culori curea:Dark Green, Orange, White, Black
Ecran:1.39 inch AMOLED 454 x 454 HD 
Rezistență la apă:5 ATM

Preț

999,99 lei, la eMag >>>

Review: Motorola G7 Power. Baterie-mamut și cea mai bună utilizare a gesturilor.

Un spartphone midrange nou, mai ales dacă are Android 9, poate bate un flagship de acum unul sau doi ani. Mai ales pentru cei care folosesc telefonul pentru chestii de zi cu zi și nu au nevoi extrem de specifice, fiindcă lucrurile la care producătorii renunță pentru a obține un telefon mai accesibil nu sunt utilizate foarte des.

E și cazul Motorola G7 Power, care e unul dintre cele mai bune midrange-uri pe care am pus mână recent.

Am utilizat telefonul pentru o săptămână, folosindu-l ca telefon principal.

Pe scurt

Motorola G7 Power are o baterie mamut de 5.000 mAh și vine cu o utilizare foarte inteligentă a gesturilor, cea mai bună pe care am întâlnit-o până acum la un telefon.

Plusurile

>>> Bateria chiar e imensă și ține lejer două zile și au fost cazuri când l-am pus la încărcat în a treia. Să te întorci acasă cu 60% e ceva. E drept că durează și ceva să-l încarci, chiar și cu încărcătorul rapid de 15W.

>>> Moto Actions, cum sunt numite gesturile și celelalte funcții adăugate peste Androidul de bază, sunt utile și bine gândite, multe moștenite de la alte modele Motorola. Iată-le pe cele mai utile:

  • Poți porni lanterna scuturând telefonul de două ori. Ceea ce e mult mai rapid și util decât să cauți prin meniuri când e întuneric beznă. O închizi cu același gest;
  • Pentru a porni camera, rotești telefonul de două ori din încheietură;
  • Pui trei degete pe ecran ca să faci un screenshot;
  • Ridici telefonul pentru a-l opri din sunat;
  • Îl întorci pentru a activa “Do Not Dusturb” (practic, ce faci când stai la masă cu cineva și îl pui cu fața în jos ca să-i arăți că are toată atenția ta, doar că acum chiar are toată atenția ta).

>>> Are mufă jack.

>>> E mai ieftin decât G7 Play (și ține mai mult).

>>> Digital Wellbeing-ul din Android 9 funcționează (că veni vorba, trebuie să umblu la setări, că nu prea m-a avertizat de nimic);

Alte lucruri notabile

>>> Funcția Moto Display, un “always on” care-ți afieșează informații chiar și când telefonul e pe sleep e foarte utilă, ca orice funcție de gen.

>>> Chiar dacă ecranul LCD de 6,2” n-are o rezoluție de top (1570 x 720), n-am simțit asta ca o problemă.

>>> Camera frontală e ascunsă de un notch destul de larg, dar nu deranjant.

>>> Cititorul de amprentă e pus în spate, ca la modelele de naul trecut, și e folosit și pentru afișarea logoul Motorola.

>>> Poți folosi un singur buton pentru navigare, tot cu Moto Actions, deși nu înțeleg de ce nu l-au ascuns de tot, ca la Samsung sau Huawei.

Minusurile

>>> Aspectul cam butucănos. probabil din cauza bateriei, nu îl face prea arătos pentru un telefon modern. Nici logoul Motorola afișat în față, în partea de jos, nu era neapărat necesar.

>>> Nu are wireless charging.

>>> Nu este waterproof.

>>> A fost primul telefon la care m-am străduit să îi schimb sunetele default cu altele mai simpatice.

>>> Procesorul grafic mai slab, un Adreno 506, nu-l face un telefon prea bun pentru gaming, nu că ar fi o problemă care m-ar preocupa prea tare.

Camera

>>> Telefonul are o cameră de 12 MP, f/2.0, dar fără o a doua cameră folosită ca senzor de adâncime, pentru a crea efectul de bookeh, ca la Moto G7 Play. Ceea ce e ok, poți să faci poze cât se poate de decente cu el pe lumină bună, nu te aștepta la mari chestii după ce începe să se întunece.

Lumină de zi
Lumină de interior

Poți activa și funcția HDR, dacă vrei să obții un contras mai puternic.

Cu HDR

>>> Acum, serios, nu mă aștepți să cumperi telefonul ăsta și să te apuci de fotografie, dar nu te va lăsa baltă dacă îți iese ceva intresant de pozat în cale.

Ce e în cutie

Telefonul, care vine cu o husă și încărcătorul.

Tehnicalități

Dimensiuni:159.4 x 76 x 9.3 mm
Greutate:193 g
Ecran:LTPS IPS LCD, 16M colors
Rezoluție:720 x 1570 pixels, 19.5:9 ratio 
Procesor:Qualcomm SDM632 Snapdragon 632
Stocare și memorie:64 GB, 4 GB RAM
Camere:12 MP, f2.0
Selfie camera:8 MP, f/2.2
Baterie: Li-Po 5000 mAh
Fast charging 15W
Senzori:amprentă (în spate), accelerometru,
giroscop, proximitate, compas

Preț

819,9 lei, la Altex >>>

Review: Nokia 9 PureView. 5 camere foto? Un concept cu potențial.

La momentul lansării primului iPhone, Nokia domina piața telefoanelor mobile. Dumbphone-uirle, cum li se spune acum, erau standardul, iar celebra lor sonerie era omniprezentă. Decizia de a desconsidera inovația Apple, apoi, atunci când s-au prins că ăsta e viitorul, de a alege Microsoft-ul ca partener, i-a scos de pe piață. Dar brandul e prea puternic, și iată-i acum din nou pe piață, chit că cu alt ownership. Nokia propune o colecție întreagă de smartphone-uri, și, cu acest flagship, încearcă chiar să inoveze.

Asocierea cu Light e interesantă. Apărută ca un start-up, compania americană propunea o idee cel puțin interesantă: o cameră care folosea o combinație de camere de smartphone și software ca să obțină imagini care să rivalizeze cu un DSLR. Light L16, camera lor de 2.000 de dolari, are 16 camere, scoate imagini de 51,1 MP și e capabilă de zoom 5,4x. Ah, da, și costă 2.000 de dolari.

Nokia 9 Pure View
Light L16

Era cumva inevitabil ca tehnologia asta să nu atragă atenția producătorilor de telefoane și iată că Nokia sunt primii care o folosesc într-un flagship. Sony și Xiaomi au anunțat și ei recent un parteneriat, deci e de presupus că, în viitor, vor fi mai multe mobile cu această tehnologie.

Am testat Nokia 9 Pureview timp de o săptămână, folosind-ul ca tefon principal, plus încă câteva zile pentru diverse experimente foto.

Pe scurt

Nokia 9 PureView e un telefon decent care are avantajul că e cel mai puternic device ce funcționează cu Android One și vine cu o tehnologie revoluționară în ceea ce privește fotografia, dar la care, cu siguranță, mai e ceva de lucru.

Plusurile

>>> Fiind, cum ziceam mai sus, cel mai puternic device care funcționează cu Android One (aka Android 9 fără bloatware și cu updateuri rapide, promise de Google), telefonul îți oferă o experiență apropiată de ceea ce au gândit inginerii de la Google pentru Android. Decizia explică probabil și de ce acest flagship e ceva mai ieftin decât alte vârfuri de gamă de la companii concurente.

>>> Cu cele 5 camere de 12 MP f/1.8, dintre care 3 alb-negru, pentru adâncime și luminozitate, obții imagini de 20 MP. Practic, telefonul scoate direct imagini HDR, nu mai trebuie să faci fotografii cu expunere diferită și să le combini ulterior.

>>> Pentru Portrait mode, asta e o veste excelentă, fiindcă poți obține imagini bune, cu bookeh decent.

>> Poți obține imaginile și în format RAW (DNG, mai exact), dacă activezi funcția asta (funcționează în modul Pro, dar și în modul Photo, în caz că uiți să schimbi) pentru a edita imaginile ulterior, ceea se va dovedi util.

>>> Mai ales pentru că Adobe Lightroom pentru mobil e preinstalat. Nu m-am prins dacă vine și cu o licență, fiindcă am folosit contul meu pentru testare.

>>> Cea mai intgeresantă funcție e cea de Depth Map. Odată activată, JPG-urile captate au 1.300 de layere de adâncime, ceea ce înseamnă că poți refocusa imaginea sau stabili nivelul de blur ulterior. Funcția trebuie însă activată și editarea poate fi făcută doar în Google Photos.

Alte lucruri notabile

>>> Nokia 9 PureView este o “ediția limitată”, iar accentul e pus aproape exclusiv pe cameră. Altfel, e un smartphone care funcționează decent, cu toate funcțiile importante acolo, dar nu vei putea scăpa de impresia că e “de anul trecut”, datorită aspectului relativ spartan, a ecranului fără notch și a procesorului ceva mai lent.

>>> Nu ai obțiuni de culoare. Acest albastru e singura variată.

>>> Bateria are 3320 mAh, ceea ce e suficient pentru o zi, dacă nu folosești intensiv camera, mai ales că Android 9 face ca, în stand by, să se consume foarte puțin.

>>> Are încărcare wireless.

>>> N-are mufă jack. Am decis să trec asta la “altele”, fiindcă încep să cred că obsesia noastră pentru genul ăsta de mufă e din categoria “vinilurile sunt mai bune” și că poate e momentul să ne updatăm. Plus că vine cu adaptor.

Minusurile

>>> De departe, cel mai frustrant lucru la acest telefon e scanerul de amprentă. N-am reușit să identific de ce merge când merge și de ce nu când nu, dar nu-mi amintesc să fi mers vreodată din prima. Trebuie să ții degetul fix pe senzor, să apeși bine și să speri.

Nokia a recunoscut problema și a spus că o va rezolva într-un update, care a fost anunțat pentru mijlocul lui aprile, dar care n-a ajuns încă la toate device-urile (mine included). Combinat cu recunoașterea facială, telefonul se deschide mult mai ușor, dar am ajuns să folosesc mai des pattern-ul alternativ, decât să încerc, iar și iar, senzorul.

>>> Calitatea JPG-urilor procesate de soft-ul sistemului de camere lasă de dorit (o problemă pe care, din ce am citit, o avea și Light). Da, poți să le folosești direct, mai ales pe ecranul unui telefon, dar, din punctul meu de vedere, sharp-ul e prea strident și asta se vede pe imaginile cu multe detalii.

Desigur, poți rezolva problema în Lightroom, dacă tragi RAW. Obții însă niște imagini mult mai reușite cu un pic de editare. Plus că, din nou, a fost promis un update software.

>>> Doar că n-ai posibilitatea să îi pui card, iar RAW-urile au 40 MB.

Editat în Lightroom

JPG
Editat în Lightroom
JPG

>>> Camera e lentă. Și când o pornești, și când salvează imaginile. Nu prea poți să te uiți imediat să vezi ce a ieșit, va trebui să ai răbdare până procesează imaginile, mai ales dacă ai activat modul RAW.

>>> Camera frontală (de 20 MP) a cedat, la un moment dat, și telefonul nu o mai vedea. Cum nu-mi propusesem s-o testez, m-am prins de asta când am încercat un apel video pe WhatsApp. S-a rezolvat cu un restart.

Camera

>>> Practic, am vorbit de cameră și la plusuri, și la minusuri. Aici o să mai adaug doar câteva observații.

De exemplu, dacă tragi în modul Monochrome, vei obține și RAW-uri alb-negru, ceea ce mă face să cred că sunt folosite doar trei dintre cele 5 camere.

Nu există un Night Mode și nu trebuie să ai cine știe ce așteptări de la imaginile făcute noaptea.

Iata câteva exemple de fotografii (JPG, micșorate puțin, pentru web).

Ce e în cutie

>>> Telefonul, încărcătorul (USB Type-C), căști și adaptor pentru mufă jack.

Tehnicalități

Dimensiuni:155 x 75 x 8 mm
Greutate:179 g
Ecran:P-OLED, 5.99 inches
Rezoluție:1440 x 2880 pixels, 18:9 ratio
Procesor:Qualcomm SDM845 Snapdragon 845
Stocare și memorie:128 GB, 6 GB RAM
Camere:5x 12 MP, f/1.8, 28mm
(2x RGB & 3x B/W)
Selfie camera:20 MP
Baterie:Li-Po 3320 mAh battery
Fast charging 18W
Senzori:amprentă (sub display), accelerometru,
giroscop, proximitate, barometru,
compas

Pentru detalii pe site-ul oficial >>>

Preț

2.799,99 lei, emag.ro >>>

Review: Mac Book Air 13” (3rd generation). Noul laptop.

A trecut un catralion de ani de la lansarea unui model de MacBook Air. Se întâmpla în 2010, un an în care cel mai bun telefon din lume era iPhone 4 și se lansa primul telefon din seria Samsung Galaxy S, asta așa, ca termen de comparație. La finalul anului trecut, Apple a lansat, în sfârșit, a treia generație a laptopului lor de bază.

Mi-am cumpărat un Mac Book Air la mijlocul lunii ianuarie, deci astea sunt concluziile după trei luni de utilizare.

Pe scurt

Fără a fi o înbunătățire spectaculoasă a celui mai vândut model de laptop Apple, noul Air va deveni cu siguranță standardul în ceea ce privește ultrabook-urile pentru cei care nu vor să renunțe la confortul unui sistem de operare cu care s-au obișnuit.

Plusurile

>>> Dimensiunea mai redusă a laptopului e vizibilă. Noul Air de 13” e doar cu puțin mai lat decât vechiul Air de 11” (care nu se mai vinde de prin 2016).

Sus, noul MacBook Air de 13”. Jos, un Air vechi, de 11”.

>>> Noul ecran Retina e mult mai bun decât cel de la Air-ul vechi. Am folosit unul din generația anterioară cam patru ani și întotdeauna mă enerva faptul că, dacă puneam o imagine cu o culoare plină pe tot ecranul, o vedeam în degradé, în funcție de cât de mult înclinam ecranul, lucru care nu te ajută când vrei să prelucrezi fotografii.

>>> Marginea neagră e mult mai îngustă decât cea de aluminiu de la vechiul Air, ceea ce explică dimensiunile.

>>> Rezoluția e de 2560×1600 pixeli, mult îmbunătățită față de cea de 1440×900 pixeli de la cel vechi.

>>> Faptul că-l poți încărca cu un USB Type-C e minunat. Laptopul are două mufe USB Type-C cu Thunderbolt 3, dar am putut să folosesc încărcătorul de la telefon și, la o urgență, chiar și o baterie externă. Plus că mi-am încărcat des telefonul cu încărcătorul laptopului, nu mai târâi două după mine.

>>> Poți folosi oricare dintre cele două porturi USB pentru încărcare.

>>> MacOS Mojave se mișcă smooth și, la nivel superficial, nu are extrem de multe diferențe față de versiunile anterioare. Dar are “dark mode”.

>>> Bateria ține 6-8 ore, în funcție de cât de mult în folosești și ce programe ai deschise.

>>> Fiindcă programul care-mi consumă cele mai multe resurse e Lightroom-ul, n-am simțit prea des faptul că procesorul e mai slab ca la un Macbook Pro. E drept că am avut la un moment dat mai multe programe Adobe deschise și parcă a fost mai lent, dar, în general, se mișcă bine.

>>> A durat cel mult 10 minute să-l setez și să încep să-l folosesc.

>>> Mărul luminos de pe spate a fost înlocuit cu unul din aluminiu șlefuit. M-a enervat întotdeauna faptul că era ca o lampă semnalizatoare și am avut mereu senzația că la un moment dat va crăpa, încât nu pot decât să mă bucur că au făcut asta.

Alte lucruri notabile

>>> Are mufă jack.

>>> Are Touch ID, ceea ce, ca să fiu sincer, nu mi se pare așa un mare avantaj, deși e confortabil să nu mai bagi parola de fiecare dată.

>>> Boxele amplasate pe lateralele tastaturii sunt surpinzător de bune.

>>> Vine în trei culori: clasicul argintiu, un argintiu mai închis și auriu. L-am preferat pe cel clasic.

Minusurile

>>> Lipsa cititorului de carduri SD e frustrantă. Mi-am luat un adaptor pentru asta (și pentru mufe USB mai vechi), dar e încă un device pe care trebuie să-l cari după tine. Asta a făcut însă ca să nu mă mai deranjeze faptul că are doar două mufe.

>>> Mi-a luat ceva vreme (săptămâni chiar) să mă adaptez cu tastatura nouă. O trec la minusuri, nu pentru că mi-ar fi creat probleme, ci fiindcă are tastele mult mai apropiate, ceea ce mă făcea destul de des să apăs două taste deodată. Altfel, am preferat tastatura internațională, fiindcă nu prea mă uit unde apăs în timp ce scriu, deci chiar n-am nevoie să văd scris ă, â. î, ș, ț.

>>> Încărcătorul nu are prelungitorul cu care mă obișnuisem de la cel vechi. E drept că poți să-i pui unul, dacă chiar vrei, dar doar dacă ți-a rămas moștenit de la un laptop mai vechi sau dacă îți cumperi unul.

>>> Ca la orice produs Apple, costă o avere să-ți iei un hard mai mare sau mai multă memorie. Varianta de bază e OK.

Ce e în cutie

Extrem de puține lucruri: laptopul, încărcătorul (mai mic decât cel de la modelul anterior) și un cablu cu mufe USB Type-C la ambele capete, suficient de lung ca să nu mă plâng de asta.

Tehnicalități

ProcesorDual-core Intel Core i5 de 1,6 GHz
Turbo Boost până la 3,6 GHz
Memorie8 GB, LPDDR3, 2133 MHz
Hard disk128GB, SSD
Placă graficăIntel UHD Graphics 617
Ecran13.3-inch, Retina, 2560×1600 pixeli
PorturiDouă Thunderbolt 3 (USB‑C)
Mufă Jack
Conectivitate802.11ac Wi-F, Bluetooth 4.2
Cameră720p FaceTime HD webcam
Greutate1,25 kg
Dimensiuni30,41 x 21,24 x 1,56 cm

Preț

5.999 lei, la iStyle >>>

Review: Fitbit Versa Lite. Doar esențialul.

Producătorul american de cesuri și brățări de sport care are birouri și la București a lansat recent cel mai accesibil smartwatch din gama lor de produse. După Ionic și mai arătosul Versa, Versa Lite renunță la o serie de funcții pentru a fi mai ieftin – practic, e cel mai accesibil ceas de fitness la ora actuală.

Dacă ceea ce au tăiat sunt sau nu un dealbreaker, depinde doar de modul în care folosești un astfel de ceas.

Am testat Versa Lite timp de mai bine de o săptămână, folosindu-l în prmanență. Ceasul meu de bază e un Ionic, dar n-am testat vredată Versa.

Pe scurt

Pentru un utilizator obișnuit, care nu alergă pentru a face performanță și nu merge la înot, Versa Lite oferă aproape tot ce ai putea avea nevoie. Mai puțin muzică.

Plusurile

>>> Versa Lite arată aproape la fel ca Versa, cu diferența că are doar un buton în loc de trei și că vine cu câteva opțiuni noi de culoare. Are fix același ecran, dar va trebui să îl folosești ceva mai mult touchscreen-ul pentru setări.

>>> La fel ca și alte produse Fitbit, va trebui să încerci ceasul la 4-5 zile, chiar și 6, dacă nu faci prea mult sport, să-i consumi bateria.

>>> Este foarte ușor, are doar 22,9 grame.

>>> E rezistent la apă până la 50 m, are senzori optici pentru activități fizice, somn, monitorizarea pulsului și, pentru femei, chiar a ciclului menstrual. GPS-ul funcționează, ca și la Versa, doar dacă e conectat la telefon.

>>> Monitorizarea somnului, poate cea mai mișto funcție de la orice ceas Fitbit, funcționează fix la fel. Din păcate, pentru că mi-a arătat că nu m-am culcat mai devreme și nici n-am dormit mai mult decât de obicei.

>>> S-a conectat aproape instantaneu la aplicația Fitbit de pe mobil și a continuat monitorizarea fix de unde o lăsase Ionic-ul.

>>> Poți primi toate notificările care vin pe telefon, dar ai și posibilitatea de a selecta aplicațiile care să-ți trimită sau nu notificări.

Alte lucruri notabile

>>> Poți să folosești și brățările de la Versa, dacă te plictisești de cele care vin cu ceasul.

>>> Ai acces la toate aplicațiile din Fitbit App Gallery și tot de acolo poți să personalizezi fața ceasului, dacă nu-ți place cea standard.

Ce lipsește, față de Versa

N-am trecut lucrurile astea la minusuri, pentru că nu mi se par a fi un dealbreaker.

>>> Lipsește altimetrul, ceea ce înseasmnă că ceasul nu va măsura numărul de scări urcate pe zi – funcția nu e esențială, poate doar dacă îți plac drumețiile la munte.

>>> Lipsește și Fitbit Pay, care oricum era disponibil dar pe Ionic și Versa Special Edition, și care nu funcționează la noi decât cu Banca Transilvania și Orange Money.

>>> Fitbit Coach, aplicația care îți dă acces la tot felul de workout-uri, lipsește, la rândul său de pe Versa Lite, dar trebuie să recunosc că nici n-am folosit-o vreodată pe Ionic.

Minusurile

>>> Față de Versa, nu ai muzică și nici conectivitate Wi-Fi, care era oricum folosită pentru transferul mp3-urilor, ceea ce înseamnă că va trebui să iei telefonul cu tine dacă mergi la alergat.

>>> La fel, ceasul nu monitorizează lungimile de bazin, în caz că înoți des.

În concluzie, dacă vrei să asculți muzică sau dacă înoți, va trebui să investești într-o Versa (găsești oferte la prețuri relativ apropiate, dacă n-ai pretenții de culoare).

>>> Bezelul (marginea neagră) e cam lat, dar e la fel și la Versa și, pe un ecran negru, nu e foarte deranjat.

>>> La fel ca la Versa, lipsa GPS-ului te face să alergi cu telefonul, dacă vrei să-ți înregistrezi traseul.

Ce e în cutie

>>> O curea din silicon ceva mai lungă, dacă ai încheietura groasă, și încărcătorul.

Preț

159,95 euro, pe siteul oficial. >>>

Review: Huawei P30 Pro. Orientat către fotografie.

N-am spus nimic nou în titlul acestui articol, fiindcă noul telefon de la Huawei livrează fix ceea ce a promis: performanță foto mai bună pentru un telefon de top. După ce compania chineză a optat să lanseze majoritatea inovațiilor tehnologice la finalul anului trecut, pe Mate 20 Pro, acum vine cu îmbunătățiri la nivelul camerelor foto și câteva invovații interesante.

Am testat telefonul aproape o săptămână, folosindu-l ca telefonul principal. Iată concluziile de până acum.

Pe scurt

E un telefon perfect pentru instagrameri și poate funcționa ca oricând ca o a doua cameră pentru un fotograf, iar night mode-ul e spectaculos.

Plusurile

>>> P30 Pro vine cu multe dintre lucrurile lansate pentru prima dată pe Mate: amprentă optică integrată în ecran, wireless reverse charging, încărcător rapid (70% în 30 de minute), camera ultrawide, super macro, card NM (nano memory), inteligență artificială pentru foto, baterie de 4.200 mAh. Ba chiar îmbunătățește unele lucruri.

>>> Majoritatea lucrurilor noi au legătură cu camerele foto. Huawei îl promovează ca un sistem “quad-camera”, luând în considerare și senzorul de adâncime de imagine care ajută la crearea mult doritului bokeh. O să vorbesc mai multe despre camere mai jos, dar cu siguranțe le trec la plusuri.

>>> Vine cu Android 9, cu tot cu sistemul de digital management care te lasă să-ți contolezi un pic mai bine cât timp folosești telefonul, chestie care încep s-o apreciez tot mai mult.

>>> Bateria chiar ține, n-am simțit vreodată panica aia că aș putea să rămân fără, plus că nu-l mai las la încărcat peste noapte, îl pun dimineața, când mă pregătesc să ies și îl am la 100%, datorită încărcării rapide (și a lentorii mele). Unii ar zice că asta ar ajuta să-i crească durata de viață.

>>> Senzorul de amprentă ar fi, cică, mai rapid decât la Mate 20 Pro, dar e drept eu n-am simțit nici la acel model că nu s-ar mișca bine.

>>> Utilizarea gesturilor pentru navigare te ajută să scapi de bara de jos, ceea ce oferă și mai mult spațiu pe un ecran și așa mare. Mi-a luat un pic timp să mă obișnuiesc cu ele, sunt, evident, altele decât la Samsung, și am uneori tendința să încerc să fac swipe în sus, pentru Home, când de fapt ar trebui să țin degetul pe cititorul de amprentă ca să accesez ecranul (mai ales că, dublat fiind de recunoșterea facială, swipe-ul funcționează dacă mă uit la telefon).

>>> Poți face printscreen ciocănind cu degetul în ecran, ca la ușă, ceea ce e și util, și amuzant.

Chestiuni tehnice despre cameră

>>> Camerele propriu-zise sunt trei și vin cu un nou senzor, ușor mai mare, de 1/1.7″. Inovația vine însă în modul în care e capturată imaginea, folosindu-se un pattern Bayer RYYB în loc de RGGB. Știu că devin tehnic aici, așa că am pus un desen. Înlocuiește verde cu galben și afli cum e creat noul senzor care are o luminozitate cu 40% mai mare.

>>> Cea de-a doua noutate interesantă este zoom-ul optic 5X. Fiindcă nu puteau face un obiectiv care se lungește perpendicular pe telefon și zoom-ul are nevoie de distanță, s-a folosit un sistem similar periscopului: camera e amplasată pe lungimea telefonului și lumina e direcționată către ea.

Alte lucruri notabile

>>> Telefonul are chiar o aplicație, Tips, care-ți spune care-s noutățile și cum să le găsești. Sunt mai multe decât am scris eu aici.

>>> Ai niște variante de culori interesante:

>>> Notch-ul e foarte mic și, serios, nu e deranjant. De fapt, nu cred că m-a deranjat vreodată cu adevărat camera frontală la vreun telefon, mai degrabă marginile negre prea late (nu e cazul aici, telefonul e aproape full screen).

>>> Telefonul e direct dualSIM, unul dintre locuri putând fi folosit pentru o memorie NM (practic, asta e toată inovația, un card de memorie de forma unui SIM).

>>> Poți trasfera imagini prin NFC în computerul tău, dacă ai un laptop Huawei/Honor.

>>> Cu Wireless projection, poți folosi un televizor sau proiector ca ecran secundar, în timp ce ecranul telefonului se transformă în trackpad.

>>> Poți face un video dual, în care ecranul e împărțit în două și filmezi în același timp cu camera principală și cu zoom. N-am încercat încă funcția asta.

Minusurile

>>> Lipsa mufei jack ar putea fi o problemă dacă nu folosești căștile care vin cu telefonul sau unele Bluetooth.

>>> Cardul de memorie NM, nefiind standardul industriei, face ca eventualele investiții anterioare în vreun microSD să devină o pierdere. Pe de altă parte, varianta de bază a telefonului vine cu 128 GB de memorie și poți cumpăra direct unul de 512 GB, ceea ce ai putea doar visa la un MacBook.

>>> Ecranul e doar FHD+ (aka full HD), nu quad-HD+ ca la alte flagshipuri, ceea ce probabil că e o problemă majoră dacă ai vederea unui vultur.

>>> O s-o trec tot la minusuri, deși e rezolvabilă din setări (e, practic, al doilea lucru pe care l-am făcut după ce mi-am instalat Gboard-ul): varianta standard de aranjare a aplicațiilor, pe ecran, ca la Apple, e enervantă pentru cineva care nu vrea aglomerație. Din fericire, există opțiunea Drawer, care le mută acolo unde trebuie să le fie locul, și le pune alfabetic (doar că nu le poți grupa în subfoldere).

>>> Nu am reușit să-l conectez cu Huawei Share la Mac-ul meu, pentru a putea accesa fișierele wireless, deci a trebuit să folosesc cablul și Android File Transfer.

Camerele

>>> OK, gata, trec la camere. O să spun direct, lowlight-ul e spectaculos și chiar poți face niște poze cât se poate de instagramabile pe lumină foarte puțină. Am citit pe undeva că nici n-ai nevoie să folosești opțiunea Night (care îți face o expunere de 7-8 secunde) și, întradevăr, poți obține imagini la fel de bune cu ajutorul setărilor standard, însă e posibil să ai detalii mai clare în varianta cealaltă.

Cu night mode (7 sec.)
Single shot

La prima vedere, imaginile de mai sus sunt identice, dar coșul de gunoi e mai clar în cea expusă 7 sec. (click dreapta, Open image in new tab, dacă vrei să le vezi mai mari). Also, pisica nu se întinde pe tot cadrul, chit că a durat 7 secunde expunerea, ceea ce mă face să mă întreb cum funcționează algoritmul. Pentru cei atenți la detalii, pisica dezvăluie și că am tras mai întâi cadrul din dreapta. Una peste alta, nu scoți imaginile astea, din mână, cu o cameră fără stabilizarea (P30 Pro are stabilizare duală).

>>> Altfel, dacă ai activată opțiunea AI, care-ți recunoaște tipul scenei, e foarte posibil să te trezești că aceasta va porni direct varianta Night. E bine să ții telefonul cât mai stabil pe cele 7-8 secunde, dar un pic de tremurat nu afectează calitatea imaginii.

>>> Pe de altă parte, n-o să obții culori supervii și calitate pe întuneric beznă, ai nevoie totuși de o sursă de lumină de undeva.

Am improvizat un set cât mai colorat și am pozat la lumina unui bec și pe întuneric, cu ceva lumină de afară și de la o priză cu întrerupător (hence the red). Nu mi-a ieșit chiar din prima încercare, pentru că prima dată am încadrat prost (doh, era întuneric) și a doua oară mi-a tremurat mâna prea tare, dar până la urmă am obținut o poză utilizabilă.

Bec
Întuneric

>>> Încă niștre poze cu night mode, pe stradă, unde e mai probabil că vei folosi funcția asta, mai jos. Nu, chiar nu am văzut pisica de sub broscuță decât când am deschis imaginea pe computer.

>>> Cu niște editare minimală în Lightroom, dacă nu mărești poza prea tare, să te prinzi că nu-s prea clare detaliile și ignori cât de ciudate sunt umbrele, poți susține că ai făcut fotografia ziua.

As shot.
Editată.

>>> Camera de 40 MP îți va scoate poze de 10 MP și asta te-ar putea confuza un pic. Practic, combină 4 pixeli în unul singur, pentru o calitate mai bună a imaginii. Care chiar se vede, nu că ar conta prea mult pe un ecran de telefon.

Ca să obții 40 MP, va trebui să umbi în setări, dar pe urmă te vei trezi că nu-ți mai funcționează zoom-ul și ultra wide-ul, ceea ce poate fi un pic enervant dacă cumva ai nevoie rapid de vreuna dintre aceste funcții.

10 MP
40 MP

>>> Zoom-ul de 5X și chiar și cel hibrid de 10X (care n-am înțeles prea bine cum funcționează, folosește cumva toate camerele) par a fi utile.

Normal
5X
10X

Poți să te duci până la 50X, digital, dar e deja prea mult, însă poți obține poze instagramabile chiar și în jur de 30X. Efectiv, prima poză pe care am făcut-o a fost cea cu Turnul Eiffel, de la vreo 30x, din Centrul de Conferințe în care a avut loc evenimentul Huawei, la Paris. Și e utilizabilă. Distanța până la turn este de 3 km.

La 50x, poți poza doar dacă nu te deranjează blurul prea artistic.

Circa 30X
50X

>>> Ultrawide-ul e, în continuare, foarte util în cazul în care ești foarte aproape de subiect, presupunând că nu îl pui în vreo laterală a fotografiei. Că veni vorba de încadrare, recomandarea e valabilă și pentru camera principală, care e la rândul ei destul de wide.

Nu o prindeam pe doamna cool întreagă fără ultrawide.
Bun și la Ateneu.

>>> O funcție cât se poate de mișto e cea de Supermacro, pe care o poți folosi de la 2,5 cm. E puțin ascunsă în meniu, la More.

Ce e în cutie

>>> Încărcătorul rapid de 40 W, cablu USB-USB Type-C și căștile cu mufă USB Type-C.

Tehnicalități

Dimensiuni:178 x 73,4 x 8,4 mm
Greutate:192 g
Materiale:Frame din aluminiu, Gorilla Glass 5 (față și spate)
Ecran: OLED, 6,47 inchi
Rezoluție:1080 x 2340, 19,5:9
Alte funcții:IP68 water resistant
Procesor:HiSilicon Kirin 980
Stocare și memorie:128 GB, 8 GB RAM (variante de 256 și 512 GB)
Card:până în 250 MB, nano memory (NM)
Camere:27mm 40MP sensor, ƒ/1.6
16mm 20MP Ultrawide sensor, ƒ/2.2
125mm 8MP 5x optical periscope prism, ƒ/3.4
Huawei TOF (time-of-flight) camera
RYB sensor
Video: 4K, 30 fps
Selfie camera:32MP sensor, ƒ/2.0
Senzori:Ambient Light Sensor
In-Screen Fingerprint Sensor
Gyroscope
Compass
Proximity Sensor
Gravity Sensor
Hall Sensor
Infrared Sensor
Colour Temperature Sensor
Baterie:4,200mAh
40W Supercharge
15W Wireless Charge
Reverse wireless charging

Preț

3.999 lei, pe Huawei Mobile Store >>>

Vom pierde războiul cu microbii dacă ne vom concentra pe antibiotice

Am discutat cu un medic român din SUA despre trecutul și viitorul medicinei

Foto: Allison Saltzman 

Andrei Constantinescu este medic la centrul medical la Universității Columbia, la spitalul de copii. Centrul se ocupă, în particular, de fibroza chistică, participă la studiile de noi medicamente și tratamente, dar și bolile neuromusculare la copii. Acolo se cercetează tratamente noi pentru atrofia spinală musculară, o boală a cărei tratament a evoluat mult în ultimii ani – s-a ajuns ca, dacă boala e descoperită rapid, în prima lună, să i se dea unui copil o șansă la o viață normală.

La București, Andrei Constantinescu a venit la finalul lunii trecute pentru o discuție despre viitorul medicinei, susținută în cadrul celei de-a doua ediții a conferințelor „Despre lumea în care trăim“, organizate de fundația Humanitas Aqua Forte.

Ați susținut o conferință despre viitorul medicinei, dar și trecutul e important. Care au fost, în viziunea dvs, cele mai importante cinci descoperiri medicale de până acum?

Descoperirea circulării sângelui, pe la 1680, a fost de mare importanță, pentru că până atunci nu se știa ce face, cum circulă dintr-o parte în alta, ce treabă are inima. Vaccinurile, care tot prin secolul al XVII-lea au apărut, dar continuă să salveze milioane de vieți. Antibioticele. În afară de medicină, cred că mai multe vieți au salvat măsurile de sănătate publică, separarea apei de băut de apa de deșeuri. Și, mai de curând, înțelegerea la nivel microscopic, molecular, a mecanismelor de funcționare ale celulelor și cum sunt afectate în boală, ceea ce îți permite apoi să fii mult mai specific în cum le tratezi.

Dar, de exemplu antibioticele încep să-și piardă din putere, pentru că apar tot mai multe bacterii rezistente la antibiotice.

A fost una dintre temele prezentării mele, am intitulat segmentul acesta „Revanșa microbilor”. Pentru că, într-adevăr, la începutul secolului XX am declarat victoria împotriva microbilor, dar a fost prematur. Microbii sunt pe planeta asta de mult mai multă vreme decât noi și au capacități de adaptare pe care nici nu le putem ghici. Vom pierde acest război. Avem nevoie o atitudine diferită, în care țintești microbii care-ți fac probleme, nu tot regnul microscopic. Rezistența microbială s-a extins în proporții îngrijorătorare. Un studiu recent, din Anglia, estimează că până în 2050 vor fi 10 milioane de morți pe an din cauza microbilor rezistenți la antibiotice, mai multe decât din cauza cancerului.

Foto: Cătălin Chiriloi

Care sunt soluțiile, pe termen lung?

Soluția e foarte simplă și se știe de zeci de ani. În primul rând, cele mai multe antibiotice nu sunt folosite pentru sănătatea oamenilor, ci în agricutură, la creșterea animalelor. Dacă le dai antibiotice cresc mai repede, mai ușor, în condiții mai proaste. Bineînțeles că asta generează cantități enorme de microbi rezistenți, care nu stau la fermă, se extind și îmbolnăvesc oamenii. Al doilea motiv este folosirea nejustificată a lor la oameni, care au ajuns să se aștepte, la fiecare răceală sau bronșită, să capete antibiotice. Ori multe dintre aceste infecții sunt virale, deci, prin definiție, nu o să-i ajute, iar altele, cu sau fără, se vindecă la fel de repede, controlate de sistemul nostru de apărare.

Apropo de sistemul de apărare, pe la noi circula sfatul să mănânci usturoi pentru că-ți va crește imunitatea și nu vei face gripă. Cât de mult afectează genul acesta de mesaje pseudoștiințifice sănătatea publică?

Destul de mult. Dacă vrei să mănânci usturoi sau să bei ceai cu mere, nu strică, s-ar putea chiar să ajute, marginal. Dar asta nu e o alternativă la vaccin sau medicamente, când e nevoie de ele. Cu cât circulă mai mult informații din astea, devine mai greu să-ți dai seama care e cursul corect de a trata o boală.

Apropo de vaccinuri, cum vedeți acest curent anti-vaccinist?

Vaccinul e un fel de victimă a succesului propriu, pentru că acum nu mai știm ce înseamnă să mori de difterie la trei ani sau să faci rubeolă, nu mai vezi sechelele bolilor – copii surzi, orbi. Înainte, aveai asta în fața ochilor, întodeauna, un fel de memento despre ce se întâmplă dacă nu le faci. Acum, ni s-a urât cu binele, se pare. Problema e că sursele din care își iau oamenii informațiile medicale s-au difuzat și dezintermediat. Dacă înainte aveai TV, ziare, doctori, surse cu oarecare autoritate, acum fiecare poate să-și spună părerea pe Facebook și, la o primă citire, toate par egal valabile.

Foto: Cătălin Chiriloi

Se spune că un stil de viață sănătos te poate feri de multe probleme de sănătate, ceea ce e corect. Doar că uneori se spune că te ferește de orice boală.

Trebuie să-ți moderezi așteptările. Problema cu ce trebuie să mănânci e că se schimbă de la an la an regulile. Au fost zeci de ani când trebuia ocolit tot ce are colesterol, grăsime, acum reiese că nu, problema e zahărul. Care are o bază mult mai solidă apropo de de ce trebuie evitat și de ce dăunează.

Sfatul universal este să mănânci mâncare adevărată și nu procesată până nu mai știi ce e, să nu mănânci prea mult, mai mult plante și carne doar de gust. Și cam atât, nu trebuie să faci dieta mai complicată decât te ajută. Pentru că apoi te obsedează, devine o preocupare psihică care duce la o relație nesănătoasă cu mâncarea.

Și nu trebuie să te aștepți la minuni de la asta. Da, te face sănătos, și nu doar pentru că evită bolile cardiovasculare, ci pentru că te simți mai bine. Dar mai trebuie și să dormi, să ai prieteni, să respiri aer curat – astea ar trebui să fie un soi de drepturi umane.

Și să nu fumezi.

Dar nu te ține, de exemplu, departe de cancer.

Nu. Însă, dacă mânânci doar salam și carne procesată, în fiecare zi, probabil că o să fac cancer mai ușor.

Există discuții despre cum cercetarea genetică ar putea duce la îmbunățirea oamenilor, poate chiar la nemurire. E ceva acolo?

Într-un fel, toată cercetarea vizează îmbunătățirea oamenilor. Dacă ne-am uitat sub capotă la mecanismele genetice și am început să le înțelegem, se pot și modifica. Mai ales acum, cu sistemul CRISPR, poți să redactezi genomul cum vrei tu: să tai o genă, s-o scoți, să pui alta în loc.

Dar asta se poate face doar la nivel de embrion.

Da, noi ăștia care existăm deja am pierdut trenul. Din fericire, cred, pentru că n-aș vrea să fiu modificat genetic. Cât despre nemurire, e departe, nu știu dacă o să se ajungă acolo. Poate dacă se elucidează mecanismele senilității și a morții celulare. Și acum, dacă ești o musculiță de oțet, ți se poate prelungi viața de circa trei ori, dar același lucru nu e aplicabil la oameni. Nu se știe dacă o să se descopere o echivalență.

Se discuta și de un înlocuitor pentru antibiotice, provenit din viruși, care să țintească exclusiv o anumită bacterie.

Bacteriofagele. E o tehologie veche, din anii ’30-’50, care s-a dezvoltat mai ales în Rusia, ei au făcut cea mai multă cercetare în domeniul ăsta. Bacteriofagele sunt un tip de virus care are drept gazdă bacteriile. Așa cum sunt milioane de bacterii în fiecare decilitru de apă, chiar dacă e curată, există sute de milioane de viruși, dintre care mulți sunt bacteriofagi. Medicina și microbiologia s-au dezvoltat înspre folosirea antibioticelor și rafinarea lor, dar acum, cum avem probleme cu rezistența, se dă atenție din nou idei de a folosi bacteriofage modificate să țintească specii patogene de bacterii. Și cred că este o cale foarte promițătoare, dar deocamdată nu s-a făcut mai nimic la oameni.

Foto: Cătălin Chiriloi

Una dintre problemele antibioticelor este și că nu țintesc în mod specific o anumită bacterie, ci atacă întreaga floră intestinală care e distrusă la pachet. Ideea de a te uita la flora intestinală ca la ceva util pentru funcționarea organismului e mai nouă, nu?

Da, cu antibioticele ucizi un țânțar cu tunul. De când s-a elaborat teoria germenilor, de când Pasteur, Koch și alții au identificat bacteriile care fac rău și chinuie omenirea, s-a făcut legătura asta înte bacterii și boală. Dar, de fapt, marea majoritatea a bacteriilor sunt simbiotice. Și Pasteur era convins că bacteriile, văzute larg, sunt necesare organismelor mai mari, dar cursul microbiologiei a mers în a controla și omorî ce e periculos.

În plus, bacgteriologia se baza pe identificat organismele cauzative în cultură pură, comform postulatelor lui Koch, care sunt principiile fundamentale a bacteriologiei. Ori, cele mai multe dintre organismele care trăiesc în noi nu se pot cultiva, deci, până acum, nu se putea identifica, nu se puteau clasifica. Apariția tehonologiei de secvențare a ADN-ului ne-a arătat că în jurul nostru este există mai mult decât ne închipuiam.

Cât de diverse sunt organismele care trăiesc în sau în jurul corpului uman?

Se estimează că sunt între 10 și 100 de miliarde de alte organisme, în principal bacterii, dar și arhee, fungi, altele clase de microbi. Și acestea nu numai că nu îți fac rău, dar îți fac bine. Și, în plus, triliardele astea de organisme nu stau acolo inerte, sunt foarte strâns integrate cu funcționarea corpului și au efecte la distanță asupra digestiei, aparatului cardiovascular, cu siguranță a sistemului imun, în a-l regla și calibra, chiar funcțiunea cerebrală este afectată de lumea microbiană. Suntem încă la începutul descoperilor și sunt sigur că în următorii câțiva ani vom avea multe surprize.

Sunteți implicat și în cercetare. De ce durează atât de mult dezvoltarea unei proceduri medicale noi, a unui medicament?

În parte, pentru că ai atât de multe de învățat la fiecare pas. Faci o descoperire, dar majoritatea, să zicem 90%, se împiedică undeva în tranziția de la concept la aprobare și utilizare în tratament. Sau merge în eprubetă, dar nu în viață, sau merge la șoareci, dar nu la câini sau la oameni. Sau merge la oameni, dar e prea toxic. Sau merge, dar e prea variabil, unii răspunsd și alții nu. Sunt zeci de factori pe care trebuie să-i studiezi.

Deci toate articolele care anunță descoperirea tratamentul cancerului sunt cel puțin exagerări.

Mai întâi, dacă găsești un articol, trebuie să vezi unde s-a aplicat tratamentul. Dacă e la șoareci, poate fi promițător, dar mai vezi în 5-6 ani. Dacă s-a arătat eficace în studiul de oameni, atunci trebuie să vezi numerele. Dacă sunt 10 pacienți tratați, probabil că nu înseamnă încă nimic.

Review: Samsung Galaxy S10e. În sfârșit, un flagship pentru cei care vor un telefon de dimensiuni mici (și mai ieftin).

Într-o mișcare destul de neașteptată pentru o piață în care orice flagship vrea să ofere tot mai multe lucruri, iar telefoanele devin tot mai mari, Samsung a adăugat noi sale game de top, pe lângă așteptatele S10 și S10+, și un telefon de dimensiuni mai mici. e vine de la “esentials”. dar, în principiu, n-au renunțat de fapt la foarte multe lucruri. E inversare a trendului, dar și un răspuns la mișcarea Apple de anul trecut, care a lansat iPhone XR, și s-ar putea să o mișcare foarte înțeleaptă.

Ținta pare a fi clară: persoanele care își doresc un telefon de dimensiuni mai mici, care să poată fi folosit cu o mână, să coste decent (750E, când mai toate flagshipurile cochetează cu mia), fără să renunțe la prea multe dintre funcționalitățile unui telefon de top.

Am ales să-l testez vreme de câteva zile, folosindu-l ca telefonul principal, mai ales că ultimele mele telefoane au fost din gama mare și foarte mare. Iată concluziile.

Plusurile

E al naibii de greu să pozezi un telefon cu spatele lucios.

>>> De departe, dimensiunea redusă e un avantaj, iar faptul că ecranul chiar a devenit full screen îți oferă mai mult spațiu pentru un telefon atât de mic. De exemplu, e mai mic decât un HTC 10, dar are un ecran de 5,6 inchi, comparativ cu 5,2.

>>> Lucrurile la care Samsung a renunțat pentru a-l face mai mic și mai ieftin nu sunt deal breakere. Ecranul e ceva mai slab, dar e totuși un AMOLED și, să fim serioși, nimeni nu mai observă diferențele de la un punct încolo, camera telefoto nu e esențială, iar faptul că amprenta e amplasată pe butonul lateral, nu în ecran, nu deranjează, sau cel puțin nu m-a încurcat pe mine.

>>> Telefonul chiar arată bine, iar opțiunile de culoare par a arăta că țintesc un public mixt: ai și alb sau negru, simplu, și un verde discret, și un galben îndrăzneț. Îmi place mult și marginea metalică, care îi dă și rezistență.

>>> Android 9 Pie, combinat cu noul Samsung One UI, vine cu câteva noutăți utile:

  • mare parte dintre comenzi sunt amplasate în partea de jos a ecranului, pentru acees rapid cu o mână;
  • are funcția de Night Mode;
  • Digital wellbeing te ține la curent cu cât timp ai folosit anumite aplicații și îți permite să le blochezi dacă exagerezi cu utilizarea;
  • Tot acolo ai și opțiunea Wind down, care-ți face ecranul alb-negru, excelentă îniante de culcare;
  • Poți face ca anumite aplicații să folosească exclusiv datele mobile, ceea ce e chiar recomand pentru cele de la bănci sau Revolut.

>>> Mi-a plăcut și faptul că mi-am putut seta Fitbit Ionic-ul ca “trusted device”, ceea ce înseamnă că, practic, telefonul nu se mai blochează cât timp am ceasul la mână.

>>> Are mufă jack, ceea ce cumva încă pare esențial în 2019. Mufa Jack e noul Iliescu.

>>> Are reverse charging, ceea ce înseamnă că poți să încerci alt telefon de al el, atât vreme cât acela poate fi încărcat wireless (o funcție care a apărut prima dată la Huawei Mate 20 Pro, la fel ca și camera ultrawide).

>>> Și, că tot am pomenit-o, camera ultrawide ar fi cam primul motiv pentru care să prefer telefonul unui aparat foto, în anumite condiții. În mod normal, eu folosesc un Ricoh GR2 pentru fotografii de zi cu zi, care e la rândul lui destul de wide (28mm), însă camera aceasta te ajută să faci fotografii din unghiuri aparent imposibile.

Alte lucruri notabile

>>> Butonul Bixby poate fi personalizat. N-am încercat asta, am început să mă obișnuiesc să mă anunțe cum e vremea, dimineață, când mă trezesc, mai ales de când am setat-o pe engleza britanică și folosește direct Celsius.

>>> Mult discutata cameră frontală care apre ca o gaură în ecran nu e deloc deranjantă. Plus că ai opțiunea să o ascunzi în spatele unei bare negre, dar chiar nu văd niciun motiv să faci asta.

>>> Varianta testată de mine e dual SIM, dar există și versiunea sigle SIM.

Minusurile

>>> Bateria are doar 3.100 mAh, față de telefoanele mai mari, care trec de 4000. Asta înseamnă că dacă faci multe poze, cum am făcut eu în teste, e bine să ai o baterie externă la tine. Altfel, Androidul a învățat de mult să protejeze bateria când telefonul nu e folosit, deci nu vei pierde prea mult în stand-by. Mi se pare un compromis acceptabil, dacă vrei un telefon mic, și, în mod normal, te va ține o zi.

>>> Pentru un stângaci ca mine, accesarea aplicațiilor din Apps Edge, cu o singură mănă, e dificilă, cel mai probabil din cauză că ecranul nu mai e rotunjit și din cauza foliei de protecție. A trebuit mai mereu să folosesc dreapta pentru asta.

>>> Nu chiar un minus, dar dublarea majorității aplicațiilor (galerie, mail etc.) cu unele native Samsung nu e ceva util, mai ales pentru unul ca mine, care folosește ecosistemul Google, fiindcă trec destul de des de la un telefon la altul.

Camerele

>>> S10e vine cu două camere în spate, un wide de 12MP, 26mm și un ultrawide de 16 MP, 12 mm. Diferența când treci de la 1x la 0.5x, adică de pe o cameră pe alta, din același unghi, e imensă.

1x
0,5x

>>> Cele mai interesante fotografii ies atunci când folosești ultrawide-ul pentru a fotografia o clădire dintr-un colț, fie chiar și noaptea.

>>> Senzorul are 1/2.55″ și, ca la orice telefon, diferența e făcută de softul care vine cu camera. În principiu, vei obține fotografii bune pentru dimensiunile pe care le are un telefon, dar nu te aștepta vreodată să ai detalii grozave dacă le mărești prea mult. Cu cât lumina e mai bună, cu atât fotografiile vor fi mai grozave.

>>> La pachet, orice zoom, fiind digital, e slab. Mai bine pozezi RAW, dacă folosești funcția Pro, și decupezi după aia.

>>> Performanța pe lumină scăzută e cea așteptată, adică OK pentru un ecran mic. Nu o să faci fotografii prea bune dacă nu ai stabilizare sau o sursă de lumină. Evident că poți folosi varianta Pro, care îți oferă posibilitatea să setezi timpul de expunere, dar îți va trebui și un trepied.

>>> Dacă lumina e suficientă, poți face poze instagramabile, deși mi-au apărut niște artefacte bizare în fotografia de mai jos (vezi punctele de la picioare).

>>> Mult doritul bookeh artificial, aka Live Focus, arată destul de artificial, cu excepția variantei de blur. Ai 4 variante de a te juca cu fundalul, dar sunt cam gimmick-uri. Colour point poate deveni interesant, dar nu e neapărat stilul meu.

Blur

Spin

Zoom
Colour point

>>> La fel de gimmick-uri mi se pare și Hyperlapse-ul, Slowmotion-ul sau Ultra Slo-mo, dar te poți distra destul de bine cu ele. În cazul ultimului, folosește-l doar ziua, când e lumină puternică, fiindcă altfel totul va ieși mult prea întunecat.

>>> Opțiunea Instagram din aplicația foto mi se pare excelentă pentru cei care fac multe stories,. Practic, încarci fotografia direct din aplicația de foto în Instagram. Or, se știe ce algoritm prost are Facebook-ul în general, măcar așa nu mai pierzi din calitate.

>>> Nu m-am jucat prea mult cu partea de video, dar stabilizarea mi s-a părut bună.

>>> Nu o să vorbesc de camera frontală – chiar n-o să mă apuc acum de selfie-uri.

Ce e în cutie

>>> Telefonul vine cu folia de protecție gata amplasată.

>>> Mai ai un încărcător rapid, căști, adaptoare pentru alte tipuri de USB. Mufa e, evident, USB Type-C.

Tehnicalități

Dimensiuni:142.2 x 69.9 x 7.9 mm
Greutate:150 g
Materiale:Frame din aluminiu, Gorilla Glass 5 (față și spate)
Ecran:Dynamic AMOLED capacitive touchscreen, 16M culori, 5,8 inchi
Rezoluție:1080 x 2280 pixels, 19:9 ratio
Alte funcții:Always-on Display, HDR10+
Procesor:Exynos 9820 Octa
Memorie:256 GB, 8 GB RAM sau 128 GB, 6 GB RAM (varianta testată)
Card:până la 512 GB, microSD
Camere:12 MP, f/1.5-2.4, 26mm (wide), 1/2.55″, 1.4µm, Dual Pixel PDAF, OIS
16 MP, f/2.2, 12mm (ultrawide), 1.0µm
Video: 2160p@60fps, 1080p@240fps, 720p@960fps, HDR, dual-video rec.
Selfie
camera:
2160p@60fps, 1080p@240fps, 720p@960fps, HDR, dual-video rec.
Video: 2160p@30fps, 1080p@30fps
Senzori:Amprentă (lateral), accelerometru, giroscop, proximitate, compas, barometru
Baterie: Li-Ion 3100 mAh
Fast charging: 15W

Preț

3.499 lei, pe siteul oficial Samsung >>>