fbpx

Manju Annie Oommen: “Computerele cuantice vor rezolva probleme reale în 10 ani”

În prezentarea ținută în prima zi a GoTech World 2019, Manju Annie Oommen a insistat să spună că e optimistă în ceea ce privește viitorul computerelor cuantice. “Nu mai e o problemă științifică, ci una inginerească”, scria pe unul dintre slide-urile prezentării.

Senior Global Product Marketing Manager la Fujitsu, Manju Annie Oommen a vorbit despre prezentul și viitorul tehnologiei cuantice și a celei quantum-inspired.


SLOW FORWARD: Deci, vom avea computere cuantice în 10 ani?

Manju Annie Oommen: E o estimare optimistă, dar eu sunt o optimistă. Țin cont de progresul din ultimul an, în special, când am văzut create sisteme de 50 de qubiți. Se întâmplă lucruri interesante, se muncește și se cercetează mult. Știu că există și pesimiști, dar viziunea mea e că în circa 10 ani vom ajunge la computere cuantice care vor rezolva probleme reale.

Problema e dezvoltarea în sine, să obții starea cuantică, să folosești fenomene cuantice într-o arhitectură computațională, acestea sunt provocările. Când vorbesc de 10 ani, mă refer la probleme reale, pentru că pe cele experimentale le poți testa acum, poți rezolva probleme de chimie computațională pentru molecule de 5 atomi, ceea ce nu putea fi făcut înainte, era doar teoretic. Eu mă gândesc la descoperirea de noi medicamente, de noi molecule, de noi materiale, la rezolvarea problemelor de trafic cu ajutorul computerelor cuantice.

Una din problemele pe care le vom avea atunci va fi cea a securității, fiindcă majoritatea încriptării actuale se bazează pe numele foarte mari și calcule care nu pot fi rezolvate rapid de computerele actuale, dar care ar putea fi rezolvate de cele cuantice. Ce se va întâmpla atunci?

E una dintre problemele care au fost ridicate, dar e încă la nivelul de idee și depinde de unde vom ajunge în 10 ani, cred că e o problemă mai pentru viitor. Ca să rezolvi probleme de 128-biți ai nevoie de computere cuantice de 10 milioane de qubiți, iar noi suntem la sub 100.

E o cale lungă de parcurs, dar dacă securitatea va putea fi spartă, se va dezvolta criptografia cuantică, care deja se cercetează teoretic. Putem avea chiar internet cuantic, dacă putem utiliza entanglement-ul cuantic. 

Ce înțelegi prin internet cuantic?

Internetul e, în sine, doar comunicare, dar astfel ar putea deveni mult mai rapidă, în timp real. 

Câtă energie consumă aceste sisteme?

Computerele cuantice folosesc tunelarea cuantică, iar aspectul principal al acesteia este că energia disipată e zero. Așa că ideea de bază a unui computer cuantic e reducerea consumului de energie. Dar, pentru că infrastructura e foarte complexă și nu am ajuns încă la acel nivel, trebuie să lucrăm la -273.15°C, adică 0 grade Kelvin, temperatura universului, ceea ce înseamnă un consum mare de energie. Factorii externi care sunt utilizați pentru a menține acea stare sunt cei care consumă, dar intenția e de a atinge un nivel în care nu se consumă atât putere și energie.

Ce este Digital Annealer?

Este un produs Fujitsu, un sistem computațional quantum-inspired, care emulează o parte dintre proprietățile cuantice în circuite digitale, ceea ce însemnă că nu ai complicațiile aduse de infrastructura unui computer cuantic, dar poți obține performanțele, viteza și acuratețea pe care le aștepți de la un computer cuantic. Poți să te folosești de algoritmii cuantici, pentru că algoritmii cuantici au evoluat foarte mult, dar nu avem infrastructura hardware pentru a susține acele avansuri, la nivel de computere cuantice. Aici intervin computerele quantum-inspired și Digital Annealer chiar are niște performanțe grozave.

Cât de rapidă e această metodă?

E de 10.000 de ori mai rapid decât calculele standard. Am lucrat deja cu Volkswagen, în 2018, am lucrat pentru optimizarea roboților în SUA, în Germania, pentru servicii financiare.

Lucrați și la dezvoltarea unor computere cuantice reale?

Da, divizia R&D face asta și probabil le vom avea, cândva în viitor. Dar vedem rezultate azi, cu computere quantum-inspired, așa că, dintr-o perspectivă de business, ne concentrăm pe asta, pentru că vedem rezultate și putem vinde asta.

Care e cea mai mare provocare? Ce-ar trebui rezolvat în primul rând?

Cea hardware. E, cu siguranță, o problemă inginerească care ne împiedică să avansăm. Arhitectura unui chip cuantic, calitatea acestuia, cea mai bună metodă de a ne asigura că pot menține starea cuantică, pentru că astăzi vorbim de 90 de nanosecunde, ceea ce e nimic, și de asemenea reducerea erorilor provocate de zgomotului de fond, sunt problemele care trebuie rezolvate. 

Computerele cuantice vor schimba modul în care e făcută programarea?

De fapt, au schimbat deja asta, au îmbunătățit-o. Sunt numeroși algoritmi obținuți prin machine-leaning care au fost transformați în algoritmi cuantici, deci deja apar îmbunătățiri din acest punct de vedere. Sunt folosiți în computerele clasice și în computerele quantum-inspired. Problema hardware rămâne provocarea cea mai mare.  

Gareth Morlais: „Poveștile folosite în reclame trebuie să fie autentice. Când le spui pentru bani, se simte”

Gareth Morlais a lucrat la BBC, redacția din Țara Galilor, și a creat, la începutul anilor 2000, un program prin care oameni obișnuiți își creau propriile povești video, folosind imagini de arhivă, din poveștile lor personale. Acum lucrează pentru guvernul acestei țări britanice și a venit săptămâna trecută, la București, pentru a susține o prezentare la GoTech World.

Am vorbit cu el despre etica folosirii unor povești personale în reclame, dar și despre viitorul storytelling-ului.


SLOW FORWARD: Ne-ai arătat un proiect video foarte interesant, făcut pentru BBC. Cum ai putea face așa ceva pe o platformă comercială?

Gareth Morlais: Cred că e un privilegiu să lucrezi pentru BBC, pentru că, într-un fel, o televiziune publică poate să facă lucruri care nu produc neapărat foarte mulți bani. Dar, pe de altă parte, am constatat că în ultima vreme poveștile personale, spuse din punctul de vedere al unor oameni obișnuiți, sunt folosite tot mai des în campanii de publicitate.

O campanie de recrutare făcută de armată, în Marea Britanie, care s-a bazat pe poveștile unor soldați, în care foloseau clipuri selfie. Punctul de vedere are al unui individ care nu e celebru. Cred că vedem genul ăsta de storytelling digital – format scurt, poveste reală – fiind folosit tot mai des comercial.

Chiar zilele trecute, la noi, s-a lansat o campanie de genul ăsta (notă – și aici i-am povestit clipul cu Mihai Șora, pentru că YouTube-ul a decis să nu funcționeze în acel moment). E o poveste de viață, dar și o reclamă la un magazin online. Reacțiile au fost, să spunem, împărțite.

Cred că povestea trebuie să fie autentică și dacă cineva o spune doar pentru bani lucrul ăsta se va vedea. Ar trebui să fie ceva ce persoana care spune povestea își dorește să spună. Dacă acea persoană își spune povestea și se încheie cu vreo anecdotă despre Black Friday, ei bine, nu despre asta e storyteling-ul, dacă e folosită pentru a spune altceva, poate fi acceptabil. Oamenii care fac genul acesta de campanii trebuie să fie conștienți că publicul va realiza dacă persoana care spune povestea o face pentru bani.

Atunci când spui poveștile unor oameni și ai un sponsor în spate sau le folosești în reclame, care ar fi linia care nu trebuie trecută?

Cred că cel mai judecător e cel care-și spune povestea. Dacă spui o poveste despre bunica ta și apoi e folosită pentru a vinde blugi, pentru că ai semnat un contract care spune că oricine poate folosi povestea pentru orice, ar fi necinstit pentru tine și pentru bunica ta.

Drepturile de autor ale unei povești trebuie să rămână celui care o spune, pentru a o putea monetiza, dar trebuie să se comporte etic cu ele.

Unele branduri își spun propriile povești, de genul celor cu fondatorii unor companii etc, într-un mod emoțional. Cum ți se par acestea? 

Da, Jack Daniel’s e un exemplu, e povestea unui galez care s-a mutat din Swansea în Tennessee, și-a crat propria companie, a învechit whiskey în butoaie… Și e o poveste reală, chiar a existat un Jack Daniel și ,pentru că e compania lui, e perfect normal să-i folosească povestea pentru a-și vinde whiskey-ul. Atunci când brandurile inventează povești, oamenii se prind. 

Revenind la la BBC. Ne povesteai pe scenă că ați făcut workshop-uri pentru a găsi povești personale. Cât de des ați găsit persoane care spuneau că „Eu nu am o poveste”?

Atât de mulți începeau cu asta, era primul lucru pe care-l spuneau. Și apoi reieșea că au cele mai extraordinare povești. Cineva a spus că: „Am adus imagini cu părinții mei, care au fugit dintr-un lagăr de concentrare și astea sunt singurele imagini pe care le mai am cu ei”. Și spui că n-ai o poveste? E incredibil, nu realizăm cu adevărat câte povești avem fiecare de spus. 

Cred că ideea de workshop a fost una bună, pentru că toată lumea se încuraja reciproc, nu se judecau, și genul acesta de validare, de sprijin, îi făceau să scoată ce aveau mai bun și fiecare găsea o poveste până la urmă. 

E mult mai bine decât un interviu unul la unu?

Da, clar, e ceva în dinamica grupului. Plus că oamenii învățau niște skill-uri noi, dificile, pe un computer. Totul se întâmpla la începutul anilor 2000.

Unii nu folosiseră un mouse până atunci și când le spuneai să mute mouse-ul mai sus, în ideea de a urca pe ecran, în meniu, ei îl ridicau de pe masă și-l țineau în aer.

Într-un fel, după ce i-am făcut să se lupte cu tehnologia, storytelling-ul li s-a părut mai puțin amenințător.

În lumea de azi, cum mai poți să-ți spui povestea, când e atât de mult zgomot pe piață? 

Cu toții avem o arhivă personală în buzunar. Cel mai greu e cu stocarea, unde îți ții toate fotografiile. Unele pot fi pe telefon, altele pe Apple, altele pe Google Photos, altele pe acel laptop de acum 10 ani pe care nu l-ai vândut, pentru că nu vrei ca datele tale personale să ajungă pe eBay. Avem harduri întregi pline de imagini. 

Cred că tehnologia poate avea rolul de a-i ajuta pe oameni să-și înțeleagă arhivele. Și poate e vremea unui drum prin țară în care să spunem: „OK, hai să-ți analizăm colecția. Dacă ar fi să alegi un sigur moment despre care să poți spune o poveste, care ar fi acela?”. Mi-ar plăcea să văd așa ceva întâmplându-se în România. 

Vorbeai de Google Photos. Acesta îți face, acum, povești personalizate. 

Sunt atâtea lucruri acolo: cross-fades, zoom, machine learning, recunoaștere facială pentru a-ți oferi un video. Dar eu cred că o poveste trebuie să fie muncită, trebuie să aparțină celui care o spune, nu algoritmului Google. Acesta e secretul. 

Cred că storytelling-ul va supraviețui oricărei schimbări tehnologice. Dacă nu avem povești, încetăm să fim oameni, e moneda pe care o folosim când întâlnim străini pentru prima dată. 

Radu Ovidenie: „FIFA Mobile a fost dezvoltat în România”

Radu Ovidenie este Development Director la Electronic Arts Romania, adică mangerul echipei de FIFA Mobile din România, care s-a ocupat de această variantă a jocului încă de la lansare și continuă să dezvolte acestui produs împreună cu programatori din Canada.

Am vorbit cu el despre prezentul și viitorul acestei variante a celui mai de succes joc de sport din lume.


SLOW FORWARD: Ai fost jucător de FIFA înainte să vii aici?

Radu Ovidenie: Am jucat înainte, cred că prima oară am jucat FIFA97. E o plăcere să lucrez pentru acest joc și mă bucur că sunt parte din echipa FIFA de nouă ani, de când am început să dezvoltăm jocul aici, în România. 

În echipa de mobile din România suntem în jur de 15 oameni și componența echipei este făcută în așa fel încât să ne putem descurca autonom, adică să putem duce procesul de la crearea ideii de feature la execuție, lansat pe piață și întreținut acel feature, după ce este lansat Pentru că nu e suficient să lansezi și, gata, ne-am luat mâinile, ne gândim la următorul update. Noi măsurăm reacția utilizatorilor și, dacă este nevoie, trebuie să reacționăm. 

De cât din joc vă ocupați în România?

Nu există un procentaj. Modul în care împărțim zonele pe care lucrăm variază de la lună la lună, de la release la release. Și are loc de fiecare dată o discuție cu partenerii noștri din Canada în care ne putem exprima și ne-am exprimat fiecare dorința de a prelua o anumită zonă. Este un parteneriat, care funcționează foarte bine, și nu există o împărțire clară, procentuală.

Dacă anumite lucruri au nevoie de modificări pe ultima sută de metri și noi nu mai avem capacitatea, sau invers, evident că putem muta oameni de pe un feature pe altul. Până la urmă, deși sunt două locații, e o singură echipă.

Între releasurile legate de noile sezoane, care sunt anuale, ce faceți?

Updatăm și lansăm pe piață versiuni noi o dată la două-trei săptămâni. Aceste releasuri intermediare variază, pot fi axate pe creșterea stabilității jocului, pe îmbunătățirea experienței utilizatorilor, pe adăugarea de feature-uri noi, în funcție de feedback-ul pe care-l primim de la utilizatori.

Care e cel mai cool feature la care ați lucrat?

Toate ne plac, până la urmă sunt munca noastră. Dacă e să discutăm despre feature-uri mai ușor de identificat, unul dintre ele este modul online multiplayer, pe care l-am dezvoltat anul trecut, head to head, și unde poți să joci împotriva altor utilizatori, indiferent de platforma mobilă pe care o au, un meci în timp real, similar cu cel clasic, de pe consolă.

Testați jocul pe multe deviceuri?

Da, avem o echipă foarte mare de testare, pentru că, evident, piața de deviceuri mobile este extrem de mare și extrem de variată, mai ales pe Android. Avem o listă de deviceuri împărțită pe grupe în funcție de o combinație de GPU și CPU și încercăm să acoperim toate aceste zone. La iOS e mai simplu.

Aveți o legătură cu producătorii, le primiți în avans?

După cum știm, Apple este foarte secretos în ceea ce privește deviceurile noi. Nu primim deviceuri înainte, le cumpărăm, ca toată lumea, după ce se lansează. Avantajul este că jocul este creat în așa fel încât să limităm numărul de probleme care apar pe noile deviceuri. Evident, Apple și Android lansează în fiecare an noi sisteme de operare și pot apărea probleme, noi trebuie să reacționăm imediat și să scoatem update-uri.

Cât de important este feedback-ul utilizatorilor?

Este foarte important. Avem două moduri principale de comunicare cu ei: pe Twitter, unde, pe lângă faptul că anunțăm noile updateuri, ce am adăugat în joc, ce se va întâmpla, utilizatorii ne și răspund cu diversele lor probleme, și prin Discord, unde discutăm mai mult cu utilizatorii mai hardcore, mai axați pe game design, și unde discutăm feature-uri și răspundem cât mai des la feedback. Pentru că, până la urmă, cei mai importanți sunt utilizatorii. 

Cam cât timp durează până oferiți o rezolvare la o problemă sesizată de un utilizator?

Dacă e suficient de grav, în funcție de cât durează să putem rezolva acea problemă, poate dura de la una-două ore, dacă este o problemă de server care ne permite să adăugăm un fix fără a lansa un nou client. Dacă este nevoie de un nou client, adică de un nou update, pentru că problema este în aplicație, durează puțin mai mult. Pentru că este nevoie de a verifica fix-ul și a trimite acea aplicație la Apple și la Google, a primi aprobarea lor și așa mai departe…

Spune-mi mai multe despre joc.

Modul de joc FIFA Mobile este similar cu cel de la consolă, FIFA Ultimate Team, e un mod în care-ți poți crea echipa ta, cu jucătorii tăi. Nu avem echipe reale, deși utilizatorii pot să-și aducă toți jucătorii de la o anumită echipă. Ei își pot alege stema echipei și asta ne poate da o indicație, dacă un procent dintre utilizatori au ales Barcelona sau Real Madrid, ok, poate că sunt fanii acelor echipe. Avem campionatul României, poți juca împotriva echipelor din campionat, dat toată ideea din spatele jocului este în a-ți crea propriul tău club, cu jucătorii tăi. 

Cât din ecosistemul FIFA reprezintă FIFA Mobile?

Nu știu asta, dar știu că în cazul FIFA Mobile, din momentul în care am lansat această variantă, de trei ani, avem peste 350 de milioane de instalări, în toată lumea, și aducem jucători noi în fiecare an. Este un joc total separat de cel de PC sau cel de consolă, poți juca doar contra altor jucători de pe deviceurile mobile, iOS și Android, nu există conectivitate cu jocul FIFA de consolă.

Cât de mare este compatibilitatea în urmă, pe telefoane și tablete?

Destul de mare, pentru că avem mulți utilizatori de la prima lansare a FIFA Mobile, acum trei ani, și ne dorim ca de la an la an să păstrăm cât mai mulți dintre aceștia. Dacă e să vorbim de sisteme de operare, la Android suportăm de la telefoane cu Android 4.2, iar la iOS, toate deviceurile care pot fi upgradate la iOS 11 – și, cumva, aceasta este și politica Apple.

Sunt extrem de multe deviceuri, diferite și ca dimensiuni, ca aspect ratio. Cum gestionați asta?

Din punctul de vedere al aspect ratio-ului, jocul este creeat în așa fel încât să țină cont și să se adapteze tuturor ecranelor. Problema cea mai mare cu diversitatea deviceurilor e că există unele destul de slabe, din punct de vedere al capacității – memorie, procesor – dar și deviceuri foarte puternice. Din dorința de a acapara o piață tot mai mare și a da posibilitatea cât mai multor utilizatori să joace, încercăm să menținem un echilibru între acoperirea deviceurilor și performanța jocului, adaptată pentru ele.

Bineînțeles că, de la un punct în colo, devine extrem de costisitor din punctul de vedere al efortului să menținem suportul pentru niște deviceuri care sunt foarte vechi sau foarte slabe. Ne dorim asta, dar nu putem tot timpul să ne concentrăm pe deviceuri care deja nu mai sunt pe piață prea multe. 

De la telefon la tabletă e doar o scalare?

Da, e o scalare, ține mai mult de rezoluția ecranului. Până la urmă, există telefoane care au o rezoluție mai mare decât unele tablete. Doar că ecranul e mai mic.

Cât se simplu e pentru un utilizator care-și schimă telefonul să-și migreze progresul?

Este foarte simplu. Există conectivitatea și logarea cu Facebook. Atâta timp cât ți-ai legat un cont de Facebook de joc, tot progresul este asociat acelui cont și tu doar trebuie să continui să te conectezi cu acel cont de Facebook, indiferent de device. Oferim utilizatorilor și posibilitatea de a se loga anonim, ca guest. În cazul acesta progresul este migrat între versiuni, pe același telefon. Dacă vrei să migrezi pe telefoane diferite, tablete sau între stemele de operare, ai nevoie să te conectezi la Facebook, Google sau Apple… 

Jucătorii sunt updatați la zi?

Imediat cum apar modificări cu privire la situația licențierii unui anumit jucător – poate s-a retras din fotbal, poate s-a transferat la o echipă care nu este reprezentată în FIFA –, în momentul acela noi trebuie să reacționăm imediat și să-l scoatem din pachetele pe care le dăm jucătorilor noi. Dar nu li-l luăm celor care-i au deja în echipă.

Avem o echipă centrală care se ocupă numai cu updatarea bazelor de date ale utilizatorilor, cu licențierea, cu formatul, ce jucători sunt la ce echipe, transferuri. Această echipă deservește atât FIFA mobile cât și FIFA de pe console. 

Există ideea de a aduce FIFA Mobile și FIFA de consolă împreună?

Da, este o idee care este în mințile noastre și ne gândim care este cel mai bun mod de a uni experiențele de pe mobil și de pe consolă. Nu știu când și sub ce formă va fi lansat.

Vom pierde războiul cu microbii dacă ne vom concentra pe antibiotice

Am discutat cu un medic român din SUA despre trecutul și viitorul medicinei

Foto: Allison Saltzman 

Andrei Constantinescu este medic la centrul medical la Universității Columbia, la spitalul de copii. Centrul se ocupă, în particular, de fibroza chistică, participă la studiile de noi medicamente și tratamente, dar și bolile neuromusculare la copii. Acolo se cercetează tratamente noi pentru atrofia spinală musculară, o boală a cărei tratament a evoluat mult în ultimii ani – s-a ajuns ca, dacă boala e descoperită rapid, în prima lună, să i se dea unui copil o șansă la o viață normală.

La București, Andrei Constantinescu a venit la finalul lunii trecute pentru o discuție despre viitorul medicinei, susținută în cadrul celei de-a doua ediții a conferințelor „Despre lumea în care trăim“, organizate de fundația Humanitas Aqua Forte.

Ați susținut o conferință despre viitorul medicinei, dar și trecutul e important. Care au fost, în viziunea dvs, cele mai importante cinci descoperiri medicale de până acum?

Descoperirea circulării sângelui, pe la 1680, a fost de mare importanță, pentru că până atunci nu se știa ce face, cum circulă dintr-o parte în alta, ce treabă are inima. Vaccinurile, care tot prin secolul al XVII-lea au apărut, dar continuă să salveze milioane de vieți. Antibioticele. În afară de medicină, cred că mai multe vieți au salvat măsurile de sănătate publică, separarea apei de băut de apa de deșeuri. Și, mai de curând, înțelegerea la nivel microscopic, molecular, a mecanismelor de funcționare ale celulelor și cum sunt afectate în boală, ceea ce îți permite apoi să fii mult mai specific în cum le tratezi.

Dar, de exemplu antibioticele încep să-și piardă din putere, pentru că apar tot mai multe bacterii rezistente la antibiotice.

A fost una dintre temele prezentării mele, am intitulat segmentul acesta „Revanșa microbilor”. Pentru că, într-adevăr, la începutul secolului XX am declarat victoria împotriva microbilor, dar a fost prematur. Microbii sunt pe planeta asta de mult mai multă vreme decât noi și au capacități de adaptare pe care nici nu le putem ghici. Vom pierde acest război. Avem nevoie o atitudine diferită, în care țintești microbii care-ți fac probleme, nu tot regnul microscopic. Rezistența microbială s-a extins în proporții îngrijorătorare. Un studiu recent, din Anglia, estimează că până în 2050 vor fi 10 milioane de morți pe an din cauza microbilor rezistenți la antibiotice, mai multe decât din cauza cancerului.

Foto: Cătălin Chiriloi

Care sunt soluțiile, pe termen lung?

Soluția e foarte simplă și se știe de zeci de ani. În primul rând, cele mai multe antibiotice nu sunt folosite pentru sănătatea oamenilor, ci în agricutură, la creșterea animalelor. Dacă le dai antibiotice cresc mai repede, mai ușor, în condiții mai proaste. Bineînțeles că asta generează cantități enorme de microbi rezistenți, care nu stau la fermă, se extind și îmbolnăvesc oamenii. Al doilea motiv este folosirea nejustificată a lor la oameni, care au ajuns să se aștepte, la fiecare răceală sau bronșită, să capete antibiotice. Ori multe dintre aceste infecții sunt virale, deci, prin definiție, nu o să-i ajute, iar altele, cu sau fără, se vindecă la fel de repede, controlate de sistemul nostru de apărare.

Apropo de sistemul de apărare, pe la noi circula sfatul să mănânci usturoi pentru că-ți va crește imunitatea și nu vei face gripă. Cât de mult afectează genul acesta de mesaje pseudoștiințifice sănătatea publică?

Destul de mult. Dacă vrei să mănânci usturoi sau să bei ceai cu mere, nu strică, s-ar putea chiar să ajute, marginal. Dar asta nu e o alternativă la vaccin sau medicamente, când e nevoie de ele. Cu cât circulă mai mult informații din astea, devine mai greu să-ți dai seama care e cursul corect de a trata o boală.

Apropo de vaccinuri, cum vedeți acest curent anti-vaccinist?

Vaccinul e un fel de victimă a succesului propriu, pentru că acum nu mai știm ce înseamnă să mori de difterie la trei ani sau să faci rubeolă, nu mai vezi sechelele bolilor – copii surzi, orbi. Înainte, aveai asta în fața ochilor, întodeauna, un fel de memento despre ce se întâmplă dacă nu le faci. Acum, ni s-a urât cu binele, se pare. Problema e că sursele din care își iau oamenii informațiile medicale s-au difuzat și dezintermediat. Dacă înainte aveai TV, ziare, doctori, surse cu oarecare autoritate, acum fiecare poate să-și spună părerea pe Facebook și, la o primă citire, toate par egal valabile.

Foto: Cătălin Chiriloi

Se spune că un stil de viață sănătos te poate feri de multe probleme de sănătate, ceea ce e corect. Doar că uneori se spune că te ferește de orice boală.

Trebuie să-ți moderezi așteptările. Problema cu ce trebuie să mănânci e că se schimbă de la an la an regulile. Au fost zeci de ani când trebuia ocolit tot ce are colesterol, grăsime, acum reiese că nu, problema e zahărul. Care are o bază mult mai solidă apropo de de ce trebuie evitat și de ce dăunează.

Sfatul universal este să mănânci mâncare adevărată și nu procesată până nu mai știi ce e, să nu mănânci prea mult, mai mult plante și carne doar de gust. Și cam atât, nu trebuie să faci dieta mai complicată decât te ajută. Pentru că apoi te obsedează, devine o preocupare psihică care duce la o relație nesănătoasă cu mâncarea.

Și nu trebuie să te aștepți la minuni de la asta. Da, te face sănătos, și nu doar pentru că evită bolile cardiovasculare, ci pentru că te simți mai bine. Dar mai trebuie și să dormi, să ai prieteni, să respiri aer curat – astea ar trebui să fie un soi de drepturi umane.

Și să nu fumezi.

Dar nu te ține, de exemplu, departe de cancer.

Nu. Însă, dacă mânânci doar salam și carne procesată, în fiecare zi, probabil că o să fac cancer mai ușor.

Există discuții despre cum cercetarea genetică ar putea duce la îmbunățirea oamenilor, poate chiar la nemurire. E ceva acolo?

Într-un fel, toată cercetarea vizează îmbunătățirea oamenilor. Dacă ne-am uitat sub capotă la mecanismele genetice și am început să le înțelegem, se pot și modifica. Mai ales acum, cu sistemul CRISPR, poți să redactezi genomul cum vrei tu: să tai o genă, s-o scoți, să pui alta în loc.

Dar asta se poate face doar la nivel de embrion.

Da, noi ăștia care existăm deja am pierdut trenul. Din fericire, cred, pentru că n-aș vrea să fiu modificat genetic. Cât despre nemurire, e departe, nu știu dacă o să se ajungă acolo. Poate dacă se elucidează mecanismele senilității și a morții celulare. Și acum, dacă ești o musculiță de oțet, ți se poate prelungi viața de circa trei ori, dar același lucru nu e aplicabil la oameni. Nu se știe dacă o să se descopere o echivalență.

Se discuta și de un înlocuitor pentru antibiotice, provenit din viruși, care să țintească exclusiv o anumită bacterie.

Bacteriofagele. E o tehologie veche, din anii ’30-’50, care s-a dezvoltat mai ales în Rusia, ei au făcut cea mai multă cercetare în domeniul ăsta. Bacteriofagele sunt un tip de virus care are drept gazdă bacteriile. Așa cum sunt milioane de bacterii în fiecare decilitru de apă, chiar dacă e curată, există sute de milioane de viruși, dintre care mulți sunt bacteriofagi. Medicina și microbiologia s-au dezvoltat înspre folosirea antibioticelor și rafinarea lor, dar acum, cum avem probleme cu rezistența, se dă atenție din nou idei de a folosi bacteriofage modificate să țintească specii patogene de bacterii. Și cred că este o cale foarte promițătoare, dar deocamdată nu s-a făcut mai nimic la oameni.

Foto: Cătălin Chiriloi

Una dintre problemele antibioticelor este și că nu țintesc în mod specific o anumită bacterie, ci atacă întreaga floră intestinală care e distrusă la pachet. Ideea de a te uita la flora intestinală ca la ceva util pentru funcționarea organismului e mai nouă, nu?

Da, cu antibioticele ucizi un țânțar cu tunul. De când s-a elaborat teoria germenilor, de când Pasteur, Koch și alții au identificat bacteriile care fac rău și chinuie omenirea, s-a făcut legătura asta înte bacterii și boală. Dar, de fapt, marea majoritatea a bacteriilor sunt simbiotice. Și Pasteur era convins că bacteriile, văzute larg, sunt necesare organismelor mai mari, dar cursul microbiologiei a mers în a controla și omorî ce e periculos.

În plus, bacgteriologia se baza pe identificat organismele cauzative în cultură pură, comform postulatelor lui Koch, care sunt principiile fundamentale a bacteriologiei. Ori, cele mai multe dintre organismele care trăiesc în noi nu se pot cultiva, deci, până acum, nu se putea identifica, nu se puteau clasifica. Apariția tehonologiei de secvențare a ADN-ului ne-a arătat că în jurul nostru este există mai mult decât ne închipuiam.

Cât de diverse sunt organismele care trăiesc în sau în jurul corpului uman?

Se estimează că sunt între 10 și 100 de miliarde de alte organisme, în principal bacterii, dar și arhee, fungi, altele clase de microbi. Și acestea nu numai că nu îți fac rău, dar îți fac bine. Și, în plus, triliardele astea de organisme nu stau acolo inerte, sunt foarte strâns integrate cu funcționarea corpului și au efecte la distanță asupra digestiei, aparatului cardiovascular, cu siguranță a sistemului imun, în a-l regla și calibra, chiar funcțiunea cerebrală este afectată de lumea microbiană. Suntem încă la începutul descoperilor și sunt sigur că în următorii câțiva ani vom avea multe surprize.

Sunteți implicat și în cercetare. De ce durează atât de mult dezvoltarea unei proceduri medicale noi, a unui medicament?

În parte, pentru că ai atât de multe de învățat la fiecare pas. Faci o descoperire, dar majoritatea, să zicem 90%, se împiedică undeva în tranziția de la concept la aprobare și utilizare în tratament. Sau merge în eprubetă, dar nu în viață, sau merge la șoareci, dar nu la câini sau la oameni. Sau merge la oameni, dar e prea toxic. Sau merge, dar e prea variabil, unii răspunsd și alții nu. Sunt zeci de factori pe care trebuie să-i studiezi.

Deci toate articolele care anunță descoperirea tratamentul cancerului sunt cel puțin exagerări.

Mai întâi, dacă găsești un articol, trebuie să vezi unde s-a aplicat tratamentul. Dacă e la șoareci, poate fi promițător, dar mai vezi în 5-6 ani. Dacă s-a arătat eficace în studiul de oameni, atunci trebuie să vezi numerele. Dacă sunt 10 pacienți tratați, probabil că nu înseamnă încă nimic.