fbpx

SFWD >>> Samsung Galaxy S21, Best of CES, Xiaomi pe lista neagră

Cum era de așteptat, și Samsung a renunțat să mai pună încărcătoare în cutie.

THE RACE IS ON

Samsung a lansat gama Galaxy S21

Cursa smartphone-urilor din 2021 a început deja de săptămână trecută (când a furat Xiaomi startul), însă prezentarea flagshipurilor Samsung e la cu totul alt nivel (lansarea va fi pe 29 ianuarie, până atunci le poți precomanda). Sunt telefoanele care dau tonul în lumea Android, așa că toată lumea a așteptat să vadă ce aduce compania coreeană nou anul acesta.

Gama Galaxy S21 are trei modele: S21, S21+ și S21 Ultra. Cele trei dispozitive au 6,2″, 6,7″, respectiv 6,8″.

Telefoanele vin cu Android 11 și noul Snapdragon 888, iar S21 Ultra va putea fi folosit și cu un S-Pen (care se vinde separat însă), o veste cumva așteptată după ce s-a zvonit că gama Note nu mai continuă și în acest an. După modelul Apple, și Samsung a renunțat să mai pună încărcător (și căști) în cutie.

Diferențele în ceea ce privește mărimea ecranului, sistemul de camere sau bateria (4.000 mAh) dintre S20 și S21 sunt minimale, în schimb prețul noului flagship entry level e cu 200 de dolari mai mic, iar asta e o veste excelentă. Dispare însă ecranul curbat, rezoluția e un pic mai mică, iar refresh rate-ul de 120 Hz e acum dinamic (ca la Note). În plus, doar S21+ și S21 Ultra au spatele din sticlă, S21 e din policarbonat (ca Fan Edition-ul).

Cea mai vizibilă schimbare e felul în care arată ansamblul de camere, numit Contour Cut Camera (la primele două, e format din câte o cameră wide și ultrawide de 12 MP și un telephoto de 64 MP). Camera frontală are 10 MP.

În schimb, S21 Ultra e “the ultimate Android phone”. Are un ecran de 6,8″ cu o rezoluție de 3200 x 1440, refresh rate de 120 Hz inclusiv în high res, 12 GB de RAM, baterie de 5.000 mAh. S-Pen-ul se vinde separat, singur sau cu o carcasă pentru telefon și stylus. Ansamblul de camere e format dintr-o cameră de 108 MP, una ultrawide de 12 MP și două camere telephoto, una cu zoom de 3X și una de 10X, ceea ce permite un zoom digital de 100X.


BETTER THAN THE BEER OPENER

Dacia va avea un nou logo

Dacia a prezentat un nou logo, care va apărea stilizat pe noile modele de mașini, arătând ca un fel de X (de la DC din Dacia, ceea ce mă face să cred că e loc de o colaborare cu anumiți supereroi). Compania a anunțat și un SUV mai mare ca duster-ul, numit Bigster, care va avea motor hibrid și va fi produs din 2025. >>>


BREAKING

Xiaomi trecut pe lista neagră

Trump a adăugat Xiaomi pe lista neagră a firmelor chineze cu care n-ar trebui să lucreze americanii, ceea ce înseamnă că s-ar putea ca și produsele lor să o ia pe urma celor de la Huawei. >>>


NO REALLY A BEST OF

Ce-am văzut interesant la CES

CES 2011 s-a terminat în această noapte, iar multe dintre companii au anunțat produse noi, dar mai ales concepte interesante de produse. Pe lângă multele device-uri medicale și start-up-uri care au venit cu idei interesante, dar despre care e posibil să nu mai audă nimeni peste un an, sunt câteva lucruri interesante.

LG S-A JUCAT CU TELEVIZOARELE

Nu e vorba doar de gama OLED evo, (>>>) lansată în prima zi a CES-ului, ci de o serie întreagă de concepte de televizoare transparente, rulabile sau îndoibile, prezentate în showroom-ul virtual al companiei, care pot fi folosite în restaurante sau săli de fitness.

În plus, LG a arătat, pentru câteva secunde, un telefon rulabil, care se prelungește în lateral, o nouă variantă pentru telefoanele care folosesc avantajele ecranelor de tip OLED. >>>


TCL CHIAR ȘI-A ARĂTAT TELEFONUL RULABIL

Tot un concept, însă prezentat mai pe larg, aceasta este pătrat și se rulează pentru a deveni un telefon obișnuit.

Compania chineză a mai arătat și conceptul unei tablete rulabile, care s-ar deschide deschide ca un sul de pergament. >>>


MĂȘTI ȘI ROBOȚI: PENTRU CĂ E PANDEMIE

Tot LG a venit cu o mască cu filtru și USB, PuriCare Wearable Purifier (>>>), și un robot de dezinfectare, CLOi UV-C (>>>). Și alte companii au prezentat măști, cea mai interesantă fiind cea de la Razor (stânga), intitulată Project Hazel, care e o mască FFP3, cu sterilizare UV, ventilație activă și filtre înlocuibile. (>>>)


SAMSUNG CONTINUĂ CU BOȚII

Compania coreană a prezentat trei roboți la CES: un robot-aspirator, care are și camere, un robot-companion, un fel de secretar-AI și Bot Handy, un robot casnic care știe să-și regleze puterea cu care apucă obiecte, ceea ce-l face ideal pentru pus masa și turnat vinul. Dacă împachetează și tricouri… >>>


GM A PREZENTAT UN eVTOL

eVTOL este un vehicul autonom cu decolare verticală și motor electirc, iar conceptul promite că acest Cadillac zburător va putea di folosit în orașe și ar putea deveni o nouă metodă de transport (și chiar de taximetrie). >>>

Și compania californiană Archer Aviation a anuțat un parteneriat cu Fiat Chrysler pentru un eVTOL.


NOUTĂȚI PENTRU VIDEOGRAFI

Panasonic a prezentat camera modulară de tip box LUMIX BGH1 Cinema 4K, pe care o anunțaseră de ceva vreme, un MFT “aprobat de Netflix” (>>>), iar Sony a venit cu o dronă, Airpeak, pe care poți monta o cameră foto full frame. (>>>)

Tot Panasonic a prezentat un parbriz cu realitate augmentată, care să arate șoferilor pericolele de pe drum (>>>), în timp ce Mercedes a lansat bordul MBUX Hyperscreen, care trasformă practic toată partea din fața șoferului și a pasagerului într-un ecran (de fapt, trei ecrane). (>>>)


IN OTHER NEWS

Panasonic și-a lansat televizoarele

Compania a prezentat vinerea trecută modelul JZ2000, în variante de 65″ și 55″, OLED-ul care va fi vârful de gamă pentru 2021. >>>


MORPHY RICHARDS ÎN ROMÂNIA

Brandul britanic de produse de casă și de bucătărie Morphy Richards și-a anunțat intrarea pe piața din România. >>>


WATCH THIS!

Indy Autonomous Challenge 2021

În toamnă, la Indianapolis, va avea loc o cursă de mașini autonome. 30 de echipe vor realiza software-ul AI pentru șasiuri identice produse de Dallara.