fbpx

SFWD >>> Colectiv la Oscar, Samsung A52 și A72

O premieră cinematografică pentru România care a costat prea mult.

STREAM THE WIN

Serviciile de streaming domină Oscarurile

Vestea săptămânii este, desigur, faptul că Colectiv e dublu nominalizat la Oscar, pentru cel mai bun film străin și pentru cel mai bun documentar, o premieră pentru România.

Însă e de remarcat și că serviciile de streaming domină competiția, în condițiile în care cinematografele au cam stat închise. Netflix are 31 de nominalizări (10 doar pentru Manx), dar și celelalte sunt reprezentate: Amazon cu Borat: Subsequent Moviefilm, Hulu ci The United States vs. Billie Holiday, Disney+ cu Soul, HBO Max cu Judas and the Black Messiah, Apple TV+ cu Wolfwalkers și Greyhound (e drept, pentru sunet).

Acum câțiva ani, până și ideea ca între filmele nominalizate să se strecoare unele care au fost difuzate direct pe o platformă de streaming era o chestie controversată. Evident, Academia a păstrat regula care spune că filmele trebuie difuzate, vreme de șapte zile consecutive, într-un cinema din Los Angeles, dar acest lucru a fost bifat cu ușurință.

Pandemia pune însă presiune pe un sistem care pare că încremenise în timp. Cinematografele oricum se îndreptaseră de mult spre blockbustere, de preferat cât mai 3D, 4D, xD sau în format IMAX, iar filmele de festival/Oscar intrau doar în sălile specializate pe așa ceva sau deveneau subit interesante dacă primeau niște premii mai serioase.

Însă ce se întâmplă anul acesta arată că, pe lângă filmele produse de serviciile de streaming, există posibilitatea reală ca și altele să sară un pas, cel al cinematografelor, ca să ajungă direct la utilizator pe Netflix & co., mai ales că urmează o mare criză de conținut, cu atâtea producții oprite în ultimul an.

Și, desigur, din asta nu vor suferi mall-urile, ci tot cinematografele de artă.


NEWS

Samsung Galaxy A52, A52 5G și A72

Samsung a prezentat completat în această săptămână gama Galaxy A cu trei noi telefoane din zona mid-range, care completează seria începută cu A02, A12 și A32, lansate ceva mai de mult. Telefoanele sunt echipate cu Snapdragon 720G și 750G pentru cele 5G (A72 5G va veni mai târziu la noi).

Diferențele principale apar la dimensiuni (6,2″ și 6,7″) și la ecran, un Super AMOLED cu refresh rate de 90 Hz, la A52, respectiv 120 Hz, la A52 5G și A72.

Telefoanele sunt inspirate din designul flagshipului de anul trecut, S20, însă sistemul de camere primește, pe lângă obligatoriile wide, ultrawide și zoom (cu zoom digital de 30X pe A72) și o cameră macro. Mai capătă și spate din policarbonat, în loc de plastic, și stabilizare optică (pe A72).

Prețurile recomandate: 1.700 lei (A52), 2.100 lei (A52 5G) și 2.200 lei (A72). >>>


SAMSUNG NEO QLED ÎN ROMÂNIA

Prezentate deja la nivel global, televizoarele anului 2021 au ajuns și în România. Noua tehnologie, cu LED-uri de 40 de ori mai mici decât cele obișnuite, e diponibilă atât pe televizoarele 4K, cât și pe cele 8K ale gamei.

Cu această ocazie, Samsung România a anunțat și plantarea unei păduri de 500 de puieți, în judetul Giurgiu, cu ajutorul MaiMultVerde. >>>


UBER LA CRAIOVA

Platforma de ridesharing Uber s-a lansat pe 11 martie la Craiova, al șaselea oraș după București, Cluj, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța. >>>


ACTUALIZARI DE FIRMARE LA PANASONIC

Panasonic a anunțat actualizări de firmware pentru camerele full frame LUMIX S: DC-S1H (Ver.2.4), DC-S1 (Ver.2.0), DC-S1R (Ver.1.8), DC-S5 (Ver.2.2) și și pentru MFT-ul box DC-BGH1 (Ver.2.0). >>>


ESPORTS PE HUAWEI ASSISTANT

Asistentul de pe telefoanele Huawei au primit și un card cu rezultate din esports, o zonă care e din ce în ce mai urmărită de fani (yep, există fani ai esport-urilor). >>>


WATCH THIS!

Zack Snyder’s Justice League

Dacă ai patru ore și vrei să vezi de ce s-a tripat atâta vreme lumea pe ideea că Justice League ar fi fost mult mai grozav dacă nu era înlocuit regizorul în mijlocul producției, poți să faci asta pe HBO GO. >>>

SFWD >>> Before CES 2021, TV-uri Samsung și Sony, Xiaomi Mi11

Nici n-a început bine 2021 și vine CES-ul (de luni).

Notă: am renunțat să mai numerotez newsletterele. E o informație irelevantă, plus că se apropia o cifră rotundă și nu-mi plac aniversările.

I CAN’T IGNORE IT

Trump a rămas fără social media

După mini “Reichstag fire”-ul încercat de suporterii lui Trump pe 6 ianuarie, în încercarea de a-l păstra pe actualul președinte la putere, chit că a pierdut alegerile, accesul la conturile de Twitter, Facebook și Instagram ale președintelui american a fost blocat, companiile de social media fiind speriate de ce le-ar mai putea cere acesta suporterilor.

Twitter-ul a fost cel mai rapid, blocând dreptul de a publica pentru 12 ore – și cerându-i președintelui șteargă niște tweet-uri inflamatorii. Mark a fost mai lent, dar și mai dur, blocându-i accesul nelimitat, probabil până după inaugurarea lui Biden. Twitter a plusat și a suspendat de tot contul președintelui.

Și Snapchat a venit la petrecere, deși e puțin probabil ca Trump să știe că are cont de Snapchat.

Sunt complicat de analizat, acum la cald, aceste decizii. Pe de altă parte, e vorba de responsabilitatea social media în ceea ce privește declanșarea violențelor, pe de altă parte, vorbim totuși de blocarea președintelui SUA – iar asta arată și puterea pe care o au aceste rețele, iar puterea poate fi mereu abuzată. Orice concluzie s-ar trage, se va ajunge la mai multe reglementări.

Poate că președintelui i se va interzice, legal, să folosească alte conturi decât cele oficiale sau să-și facă campanie pe el, poate că rețelelor li se vor impune niște reglementatori mai mult sau mai independenți, un soi de CNA al internetului. E o discuție complicată, care trebuie făcută atent, ca să n-o luăm pe altă arătură.

Până una alta, blocarea a fost decizia corectă, în contextul limitat al situației actuale.


THE REAL MAIN STORY

Pre-CES: Samsung și Sony

CES 2011 începe pe 11 ianuarie și o să merg și eu, pentru că, because Covid, biletele pentru Las Vegas sunt ieftine în perioada asta. Also, evident, CES se desfășoară exclusiv online. Până să înceapă, unele companii au decis să-și prezinte deja o serie de produse.

SAMSUNG: GAMELE NEO QLED, MICROLED ȘI LIFESTYLE

Într-o prezentare de pe 6 ianuarie, Samsung și-a anunțat televizoarele de top din 2021. Accentul a fost pus pe MicroLED, televizorul care folosește tehnologia din The Wall, care va veni momentan în două formate, de 99″ și 110″, până să se ajungă la modularitate.

Gama de top, 4K și 8K, se va numi Neo QLED, va veni cu o tehnologie nouă, numită Quantum Mini LED (de 40x mai mici decât LED-urile) și cu diverse funcții noi, inclusiv funcția PC on TV.

Gama Lidfestyle vine cu o nouă versiune a TV-ului The Frame, căruia îi poți personaliza rama și conținutul în stand by. Portofoliul mai include televizoarele Serif, The Sero, The Terrace și The Premiere.

SONY: BRAVIA 2021

Și Sony și-a anunțat noile televizoare înainte de CES. Acestea fac parte din seria Bravia XR și vin cu noul procesor Cognitiv XR. În top sun televizoarele MASTER Series Z9J 8K LED (de 75″ și 85″), apoi vin cele MASTER Series A90J OLED (55″, 65″ și 83″), A80J OLED (55″, 65″ și 77″, X95J 4K LED (65″, 75″ și 85″) și X90J 4K LED (50″, 55″, 65″, 75″).

Da, sunt multe cifre și litere. Să facă lumină printre ele cine și le cumpără. >>>


NEWS

Xiaomi Mi11

Xiaomi a furat startul și și-a prezentat Mi11, noul flagship, pe 28 decembrie. vine cu noul Snapdragon 888 (poate au vrut să fie primii?), cameră de 180 MP, baterie de 4.600 mAh, dar fără zoom optic și (Thank you, Apple!) fără încărcător. >>>


DELL ULTRASHARP 40 CURVED WUHD

Dell a anunțat, tot înainte de CES, un monitor ultrawide curbat de 40″”, numit UltraSharp 40 Curved WUHD, cu o rezoluție de 5,120 x 2,160 (adică un fel de 4K plus sau 5K, cum îi zic unii). >>>


DISCOVERY + ÎN ROMÂNIA

Platforma de streaming Discovery+, care prezintă programele din rețeaua Discovery (Thank you, Sherlock!) și care a fost lansată acum trei zile în SUA, va ajunge în România prin intermediul unui contract semnat cu Vodafone prin care sunt vizate 11 țări europene. >>>


WATCH THIS!

Cineflix: cele mai bune filme din 2020

Iată un foarte interesant top al celor mai bune filme din 2020, în care se discută de multe altele, o listă bună de chestii de vizionat, dacă n-ai apucat să le vezi încă.